Solistul Motörhead a apărut într-o reclamă pentru lapte cu puțin timp înainte să moară (VIDEO)





„Nu beau lapte și n-am s-o fac niciodată, dobitocule!”
Acestea sunt cuvintele memorabile spuse de Ian Fraser „Lemmy” Kilmister în ultimul videoclip în care a apărut, filmat cu puțin timp înainte de decesul din 28 decembrie. Clipul a fost filmat special pentru compania de lactate Valio din Finlanda, însă fără vreun scenariu. Lemmy a fost lăsat, pur și simplu, să improvizeze, potrivit Mashable.
Producătorii reclamei, agenția de marketing Hasan & Partners, au spus că au auzit de decesul cântărețului în timul post-producției, de aceea au transformat videoclipul într-unul de tribut pentru solistul trupei Motörhead.
Lemmy de la Motörhead a murit la două zile după ce a aflat că avea cancer și la doar patru zile după ce a împlinit 70 de ani.
Singurul membru constant al Motörhead, Lemmy a fondat trupa în 1975 și a înregistrat 22 de albume, inclusiv binecunoscutul „Ace of Spades”, devenind una dintre cele mai recunoscute voci din rock.
Slujba memorială dedicată lui Lemmy va fi transmis pe YouTube duminică, la 12:30, ora României.
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)