Plantația de mure aduce un venit de 50.000 euro la hectar





Un fost primar dintr-o comună argeșeană crește mure, de pe urma cărora obține un venit anual de 50.000 de euro la hectar, scrie Yahoo! News .
Și asta în condițiile în care cheltuielile anuale cu o plantație de un hectar nu sunt mai mari de 5.000 de euro.
Fost primar în perioada 1996 – 2000, Teodor Toader din comuna argeșeană Leordeni s-a apucat să cultive mure în urmă cu opt ani. Acum, a ajuns să dețină șase hectare cu mure, trei la maturitate și trei plantate recent.
Chiar dacă profitul este unul semnificativ, investiția inițială necesară înfințării unui hectar cu mure se ridică la 10.000 de euro. De asemenea, ca să ajungă la vârful producției, este necesară o perioadă de patru ani de la plantare.
”Eu sunt singurul în România care am adevăratul soi Thornfree, ținut de americani la mare secret. Am obținut cu greutate câțiva butași de la singura persoană care a adus vreodată Thornfree în România. Între timp doar eu m-am ținut de treabă. Ce vedeți pe piață drept Thornfree e de fapt mur românesc fără spini. Un fruct de acesta, de păcăleală, are 60% din mărimea murelor mele”, a explicat fermierul pentru agorintel.ro.
Anul trecut, fostul primar a obținut o recoltă de 20 de tone la hectar, toată culeasă manual, în perioada iulie –septembrie.
Producția a luat calea intermediarilor, un kilogram de mure fiind vândut de Teodor Toader cu 14 lei. Chiar dacă este mulțumit de prețul cu care își vinde recolta, fermierul susține că în supermarket, prețul pe kilogramul de mure poate depăși 100 de lei.
Comentariile portalului
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)