Nu vreau să mai primesc nimic „de pomană”, ceea ce vă îndemn şi pe dumneavoastră dragi tovarăşi şi prieteni, domni, concetăţeni, vecini şi ceilalţi, voi, nu dau nume că se ştie, cei pe care din „binecuvântate pricini” nu vreau să vă pomenesc aci. Gata! Ajunge! M-am săturat să fiu tras de mânecă de enervantul şi sâcâitorul bun simţ personal care mai are şi tupeul să-mi şoptească aceleaşi cuvinte, arhiepicunoscute:  „Acceptă resemnat! Nu refuza, că nu dă bine! Fii ascultător! Supune-te! …” , de fiecare dată când deşi vreau să primesc ceea ce merit se face tot posibilul ca să pricep că de fapt mi s-a dat şi mi se dă moca, de-a fitea, gratis, fără să merit… adică de pomană.

Uite, spre exemplu, femeia de serviciu din blocul în care locuiesc, deşi e plătită şi din banii mei, mi-a trântit-o ieri drept în nas. Nu, nu uşa liftului, ci aroganţa de care dă dovadă de când o ştiu. Parcă şi acum îi aud în urechi cuvintele mustrătoare: „Dom. professor! Ţi-am scuturat, domle, ştergătorul de picioare din faţa uşii apartamentului, că nu ştiu pe unde umbli de aduci atâta noroi!”. Sau cititorul contoarelor de pe calorifere, care după ce că îşi ia salariul şi din contribuţia mea bănească, de fiecare dată când intră în apartamentul meu bolboroseşte ceva de genul: „Firia-ţ’ voi cu mobilele voastre multe şi vechi cu tot! Zgârnăiţilor care deschideţi la minim căldura…”. Ce să mai zic de încasatoarele de la Apă, Curent, Telefoane etc. ? Cu astea nu te poţi pune! Au o gură de zici că tu eşti plătit de instituţiile pe care le reprezintă şi nu invers. Ferească Domnul să nu ai nevoie de te miri ce servicii medicale, că ai încurcat-o rău de tot! Te umilesc unii în halate albe de mori nu de boală ci de „inimă rea”. Şi uite aşa, instituţie după instituţie, asemeni strigoilor cu chipuri de îngeri, vor să-ţi arate cât le eşti de dator pe banii şi munca ta. Doar că vine o vreme când trebuie să strigi din toţi plămânii: „Gata! Nu mai vreau să primesc nimic de pomană!” Eventual, dacă şi când vreau, dau eu de pomană. Şi nu de pomană scris între ghilimele ci de pomană ca dar, sincer şi gratuit.

Şi pentru că veni vorba de dar, suntem nevoiţi să recunoaştem că pentru unii dar înseamnă: cadou, donaţie, binefacere, aptitudine, vocaţie, talent, prinos, ofrandă, milă, har divin, iar pentru alţii înseamnă: avantaj, plocon, mită, şpagă, şperţ, ciubuc… Apoi, dacă unii dintre profesorii mei aveau darul vorbirii sau/şi al scrisului, mulţi dintre cei trecuţi de vârsta a treia au darul senectuţii şi al înţelepciunii. Nu pot fi omişi nici cei care au darul facerii de bine sau cei care au darul cântatului precum şi cei care au „darul beţiei”, „darul clevetirii” şi ce e mai grav „darul minciunii” şi „darul hoţiei”. Eh, acum e acum! Cititorule! Dac-ar fi să fii întrebat ce înseamnă darul pentru tine, ce răspuns ai da? Nu de altă dar suntem în prag de sărbători, în aşa-zisă lună a cadourilor, când nu toţi au nevoie de daruri… deşi le primesc, iar celor care au nevoie de ele nu li se dau. Nici barem „de pomană”.   

Prof.I.Sălcuță