UTA încheie anul pe podium! Miron, erou la Vâlcea (VIDEO)





UTA a încheiat anul 2015 pe podiumul Seriei B2 după o remiză obținută pe terenul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, echipă care era lider al seriei înaintea etapei din weekend, ultima din acest an.
Vâlcea, echipă antrenată de Alexandru Pelici, venea după o serie foarte bună de patru victorii consecutive. Gazdele au dominat meciul cu UTA, având la un moment dat o serie de 12 cornere fără ca arădenii să aibă vreunul.
Ludușan putea înscrie în minutul 5 dar Miron a intervenit salvator. Tot Ludușan a ratat cu capul din poziție bună în minutul 19. UTA putea da lovitura în minutul 23, atunci când Cipri Rus s-a aflat singur cu portarul Fildan, dar a preferat un șut în forță, respins de portar, în locul unui lob.
Una dintre fazele cheie ale meciului a fost la faza penalty-ului obținut de Vâlcea, după un șut în mâna lui Hlistei. A executat golgeterul gazdelor, Staicu, dar Miron a salvat cu un reflex excelent.
UTA putea da lovitura de grație în prelungirile partidei, un eventual gol propulsând echipa lui Roli Nagy pe prima poziție. Rezervele Michel Vlad și Szekely au ratat din poziții foarte bune, Michel luftând din 6 metri după o centrare a lui Polgar.
În urma acestui rezultat, vâlcenii acumulează 35 de puncte și o egalează pe Baia Mare în fruntea clasamentului, în timp ce trupa lui Roland Nagy e pe 3, cu 33 de puncte.
VÂLCEA – UTA 0-0
VÂLCEA: Fildan – Oct. Vasile, Ct. Pîrvulescu, Cucui (D. Dumitraşcu ’44), Tomozei – A. Neagoe, I. Stoica (cpt.) – Firţulescu (Bg. Geantă ’65), Luduşan, R. Georgescu – M. Staicu (Alb. Voinea ’80)
Antrenor: Alexandru Pelici
UTA: Bg. Miron – Polgar, Botiş (cpt.), Gligor, Burlă – Chindriş, Strătilă, I. Tănase, Hlistei (D. Copil ’56) – Cip. Rus (Sz. Szekely ’70), Curtuiuş (Michel Vlad ’85)
Antrenor: Roland Nagy
Comentariile portalului
Cu „i rest my case’ sunt perfect de acord. Cum spuneam, insistați ca un troll. Dar n-am niciun dubiu că într-adevăr credeți cu tărie toate elucubraț (...)
Situatia Ungariei e dovada esecului politicilor UE si a unui model dictatorial catre care au "alunecat"(aplicantii politicilor astea am afirmat ca le preaslaviti). Ungaria pana in trecutul nu prea (...)
Din construcție mailul are patru sau cinci bazine imense cu apă și hidranți tocmai pt. stingerea incendiilor!