Ca să nu avem în continuare probleme de înțelegere, precizez: când cineva te face impostor nu este sigur că te înjură.
Dacă spune adevărul, adică susține că ocupi un post, o funcție, te erijezi în ceva sau cineva pentru care nu ai calificarea necesară – nu neapărat școlară! – stabilește un adevăr faptic.
Impostura nu a fost inventată în România postdecembristă, însă proliferarea ei după anul de grație 1989 este mai mult decât spectaculoasă.
Țara geme de oameni care ocupă locuri și joacă roluri pentru care nu corespund. Șirul este mult prea lung dar oamenii simpli devin atenți doar în cazurile evidente ale doctoratelor luate pe de-a fitea. Nu bagă de seamă funcționarul ursuz, doctorul care te trimite a treia oară la ecografie, profesorul ghidat de pile, avocatul chichițelor procedurale, mecanicul care se uită la motorul mașinii tale de parcă l-ar vedea pentru prima oară.
Ultimul exemplu este, asta este, n-ai ce face, guvernul Cioloș. De tehnocrați, adică de oameni care se pricep. În cazul nostru la domeniul pe care îl vor administra.
Un doctor fără parafa dar foarte atrăgător în chiloți, o doamnă inginer care vroia la Ministerul de Justiție iar mai nou un subinginer, Ministru de Interne, care și-a plagiat masiv lucrarea de doctorat.
Ca unul care cât de cât se pricepe în domeniu, susțin că termenul a plagia în acest caz este un eufemism, nu descrie nici pe de parte aberația situației. Domnul Tobă de fapt nu a făcut nicio lucrare de doctorat, a copiat o altă lucrare, din nefericire tot furată, preluând până și greșelile de analfabet ale lucrării copiate.
Astfel, în așa numita lucrare a Domnului Tobă ”apud” devine nume de familie, pentru cei mai puțin inițiați asta ar însemna ca citarea prin formula ”așa cum a zis” să devină nume propriu în lista bibliografică: Popescu Așacumazis Gheorghe.
Am impresia că exemplele de impostură din guvernul Cioloș nu se vor opri aici, riscând astfel ca primul guvern de tehnocrați ai României să devină exemplul absolut al imposturii ajunse la guvernare.
Nu e puțin lucru! Pentru a înțelege gravitatea situației, impostura endemică din societatea românească a zilelor noastre explică toate necazurile cu care se confuntă societatea zi de zi.
Tragedia de la ”Colectiv”, catastrofele aviatice din anii trecuți, autostrada care trebuie închisă la câteva luni după inaugurare, reprezintă doar vârful aisbergului imposturii naționale. Pleiada de băgători de seamă din administrațiile locale, fochiști care se cred politicieni, milițieni care se dau polițiști, profesori universitari care nu reușesc să vorbească liber un minut fără să facă cinci greșeli de exprimare, reprezintă baza de masă, izvorul de nesecat al cancerului imposturii ridicate la principiu de viață.
Spus foarte neaoș, impostura înseamnă furt și înșelăciune. A fura identitatea unui rol social, a înșela lumea dându-te drept altcineva, nu cine ești de fapt.
Închei cu un mesaj de susținere pentru unul dintre cei mai autentici – dacă impostura este absența calității revendicate, autenticitatea indică prezența ei masivă – jurnaliști arădeni în activitate.

Îl întâlnesc întâmplător pe stradă și-mi spune că se duce la tribunal. Aflu pe urmă că umblă foarte des acolo, fiind dat în judecată pentru calomnie de majoritatea celor despre care spune ceea ce sunt ei de fapt și nu ceea ce se pretind a fi.
Mai nou Doamna nevastă a fostului președinte al CJ l-a dat în judecată pentru afirmația că ar fi mafioată. Nu cunosc contextul, eventual jurnalistul nostru trebuia să fie mai precaut și să spună: nevastă de mafiot, în cazul soțului lucrurile fiind mai evidente.
Desigur, rămâne întrebarea filozofică dacă soția mafiotului este și ea mafioată sau doar soție. Pe urmă mai sunt și faptele soției care o pot califica pe ea personal ca atare sau dimpotrivă.
Ceea ce vreau să zic este că poate cel mai important rol al jurnalistului din zilele noastre ar fi lupta împotriva imposturii. Că sunt mafioți sau doar simpli lași și hoți nu prea contează, important este că prin impostura lor ei fură poate cea mai importantă dimensiune a vieții sociale: încrederea!
Încrederea în ceilalți, încrederea în instituții, încrederea în profesor, avocat, mecanic auto, de fapt golesc societatea de încredere, lăsând-o la arbitrariul incompetențelor vinovate, aducând marea masă a oamenilor simpli în situația disperată în care pleacă cu milioanele din țară.
Nu pentru că aici n-ar avea de muncă, dimpotrivă.
Pleacă pentru că nu mai au încredere în societatea ai cărei membri sunt prin naștere, n-au încredere în oamenii răspunzători ca lucrurile să meargă cum trebuie.
Fără să știe să formuleze exact, ei de fapt fug de impostura endemică din țară, de absența totală a respectului pentru competență și responsabilitate.
Impostorul n-are cum să fie responsabil. Dacă ar fi, și-ar recunoaște impostura și ar renunța.
Vi se pare că Domnul acela care se erijează în președinte de club sportiv va renunța?
Sub nicio o formă! Impostorii nu renunță niciodată.
Ei pot fi doar evacuați de alți impostori sau eradicați de o revoltă autentică a întregii societăți.
Nu poți fugi la nesfârșit din țară…