„Haiganu. Fluviul Şoaptelor”, un roman fantasy-horror 100% românesc se lansează la Cărturești





Duminică, 29 noiembrie, ora 18:00, editura HAC! BD pune lumea benzilor desenate la cale şi prezintă la Cărtureşti prima carte „Haiganu. Fluviul Şoaptelor”, un roman fantasy 100% românesc.
Cu „Haiganu. Fluviul Şoaptelor”, Editura HAC! BD intră pe piaţa de carte, după ce a reaprins în România pasiunea pentru benzile desenate prin revistele „HAC. (Harap alb continuă)” şi „TFB (Tinereţe fără bătrâneţe)”
Cu „Fluviul Şoaptelor”, Marian Coman îşi deschide poarta către un univers straniu, în care unele personaje îşi vor aminti, ca prin vis, de poveştile copilăriei, iar altele îţi vor popula coşmarurile. Aflat la graniţa dintre fantasy şi horror, Fluviul Şoaptelor îşi dezvăluie fascinanta întâlnire dintre un zeu decăzut şi un copil cu puteri miraculoase.
Romanul este prima parte dintr-o trilogie ce-l are în centru pe Haiganu, singurul dintre Cei Mari ce colindă prin lume. Ilustrat de graficianul Andrei Moldovan, acesta te va purta pe tărâmuri populate de magi şi de fiinţe groteşti, într-o alergare continuă pentru salvarea copilăriei şi a lumii întregi.
Acţiunea cărţii are loc în acelaşi univers în care se desfăşoară şi aventurile din benzile desenate „Harap Alb continuă”, Marian Coman fiind unul dintre scenariştii revistei.
Despre Marian Coman
Scriitor şi jurnalist, Marian Coman este laureatul mai multor premii naţionale dedicate literaturii F&SF şi al unui premiu al Convenţiei Europene de Science-Fiction. A scris volumele Nopţi albe, zile negre, Testamentul de ciocolată, Teoria flegmei. Apel la mitocănie şi Fingers and other fantastic stories, iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)