Doi egipteni şi un camerunez opriţi la frontieră





Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Oradea au depistat la acest sfârşit de săptămână trei bărbaţi de origine africană, doi cetăţeni din Egipt şi unul din Camerum, care intenţionau să treacă ilegal frontiera româno-ungară pentru a ajunge în Spaţiul Schenghen, folosindu-se de documente false de identitate.
În data de 07.11.2015, orele 23.05 la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota s-au prezentat pentru a ieşi din ţară, călătorind ca turişti într-un autocar înmatriculat în România, două pesoane de sex masculin, care au prezentat la controlul de frontieră cărţi de identitate emise de autorităţile din Bulgaria.
Cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate la control nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unor documente valabile, acestea fiind false, motiv pentru care persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări. În urma cercetărilor, lucrătorii noştri au constatat că cei doi bărbaţi sunt cetăţeni egipteni, în vârstă de 26 şi respectiv 54 de ani.
În data de 08.11.2015, în jurul orei 01.30, în P.T.F. Borş, jud. Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, o persoană de sex masculin, care s-a legitimat cu un paşaport şi o carte de identitate franceze. La controlul de frontieră, lucrătorii noştri au consatat faptul că documentele prezentate nu întrunesc condiţiile de fond şi formă ale unor documente autentice, motiv pentru care persoana în cauză a fost condusă la sediul sectorului în vederea efectuării unor cercetări amănunţite.
În urma cercetărilor, dar şi din declaraţiile persoanei, s-a constatat faptul că acesta este cetăţean camerunez, în vârstă de 34 de ani, care a intrat legal în România în baza unei vize de scurtă şedere, care la momentul descoperirii era expirată. Totodată, persoana în cauză mai declară că documentele le-a procurat de la un conaţional, contra sumei de 200 euro şi care urma să îl ajute să ajungă în Belgia.
În ambele cazuri poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor şi efectuează cercetari sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, fals privind identitatea şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)