Omuleții în negru se plimbă printre „reactivii” Spitalului Județean. Milioane de lei „dispărute” în doar două luni
Nu putem să nu aplecăm urechea la unele informații apărute pe surse (verificate și cu alte prilejuri), conform cărora niște omuleți, cunoscuți mai bine și sub numele de procurori, și-ar fi pus ochelarii ca să poată descifra mai bine cifrele aflate în bilanțurile (anilor trecuți) Spitalului Județean Arad. Și că să fim și mai la obiectul cauzei, atunci să spunem că e vorba despre „dispariția” en-gros, prematură, inexplicabilă și, după cum aflăm, cam penală, a unei cantități uriașe de reactivi – folosiți la analize – din dotarea Spitalului, în doar două luni și jumătate. Nedumerirea omuleților în negru, probabil sesizată de cineva bine informat din cadrul unității spitalicești, e aceea că uriașa cantitate nu putea fi consumată atât de repede, raportată la numărul bolnavilor, decât dacă, din când în când, dar cu o mare ritmicitate, reactivii apucau calea unor cabinete medicale private.
Așadar, nu ne rămâne decât să așteptăm și, în tot acest timp, să auzim cum face ceasul: tic-tac, tic-tac…














Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)