Forțele SMURD Arad au defilat în centrul orașului Târgu Mureș. S-au împlinit 25 de ani de la înființarea serviciului





Sărbătoare cu maşini de intervenţie şi pompieri, în centrul oraşului Tîrgu Mureş. Vineri s-au împlinit 25 de ani de când medicul Raed Arafat a pus bazele SMURD.
SMURD, ceremonii impresionante în centrul oraşului Târgu Mureş au avut loc vineri. Pompierii scoţieni vor defila prin centrul oraşului Târgu Mureş, cântând la cimpoaie. Aceasta este doar una dintre suprizele pregătite de organizatorii manifestărilor dedicate SMURD.
Evenimentele aniversare au început dimineaţa, iar de la ora 16, au avut loc ceremoniile militare, care au cuprins: predarea drapelului de luptă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Mureş şi defilarea forţelor SMURD. Pe lângă detaşamentele din fiecare judeţ al României, la sărbătoare s-au alăturat şi pompieri din Scoţia, Franţa şi Republica Moldova.
În premieră, la ceremoniile din Piaţa Trandafirlor, corul armatei a interpretat imnul SMURD, imn compus în urma unui concurs public desfăşurat în luna august.
Ziua SMURD s-a încheiat în haine festive, la Gala SMURD 25 de ani, desfăşurată la Palatul Culturii. În cadrul galei au fost premiaţi toţi cei care de-a lungul anilor au contribuit la dezvoltarea Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare.
Fondatorul SMURD, Raed Arafat, şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, au fost prezenţi la eveniment.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)