Foileton – Episodul 1
La pașă, în ușa biroului, se proțăpește un cavaler îmbrăcat într-o armură impecabilă, strălucitoare și pe care scrie, mare, PRESS. Are în mâna stângă un buzdugan, iar în cea dreaptă o mitralieră.
– Bună ziua – zice cavalerul. Am venit să vă adresez cele 5 întrebări fundamentale ale presei.
– Bună ziua – zice pașa -, cu plăcere. Dar înainte de a-mi adresa respectivele întrebări, nu vă faceți comod să servim o cafea?
– Ba da – răspunde cavalerul după câteva secunde de gândire asupra politeții la cavaleri. Se așează pe canapea, își pune buzduganul în stânga și mitraliera în dreapta, se descheie la capsă, își dă jos coiful și contemplează biroul pașei cu o admirație trucată.
– Ce buzdugan deștept aveți, domnule de la presă! Mi-au rămas ochii la el… Cât costă un asemenea buzdugan și de unde se poate achiziționa?
– Nu știu, pașă… n-aș putea să-l evaluez așa… luat din scurt. Unii vehiculează sume fabuloase, alții îl minimalizează… probabil că și unii, și alții, au motivele lor… E greu să cuantifici cât costă un buzdugan de presă.
– Păii… hai să încerc eu… Apropo, vă place cafeaua?
– Da… e bună… zice cavalerul, după alte câteva secunde de gândire asupra politeții la cavaleri.
– Costă mai mult de 100.000?…
– Cafeaua? – lovește cavalerul.
– Nu, buzduganul!
– 100.000 de?…
– 100.000 de Euro, să zicem.
– 100.000 de Euro sunt bani mulți – o dă în echivoc cavalerul…
– În tranșe de 10.000 pe lună nu mai sunt așa de mulți – grăiește pașa cu înțelepciune.
– …niște ani de pace… fandează cavalerul, în defensivă.
– Cu o jumătate din sumă dată în prima tranșă… ca să începi de undeva pacea aia – plusează pașa…
– „Cu o jumătate din sumă dată în prima tranșă”… repetă cavalerul.
Cavalerul a gândit așa: băi… am buzduganul ăsta aproape de când m-am născut… și, de când îl am, n-am avut niciun moment de pace. Cine se așteaptă la pace de la un seamăn de-al său cu buzduganul în mână… plus mitraliera?! Cui inspiră pace un asemenea mesaj al Domnului sau al Întâmplării? Vreau să propovăduiesc pacea și arăt ca zeul războiului!… Oare nu-i momentul să îmi schimb atitudinea… să arăt măcar o jumătate de condescendență politicoasă semănului meu… frate?…
– 75.000 acum, pe loc, și de 25.000 te iert… iar peste 5 minute ai buzduganul – zise, cu o condescendență politicoasă disimulată în câteva secunde de gândire asupra politeții la cavaleri, cavalerul.
– Dă-mi voie să te invit să sărbătorim, în aceste 5 minute, momentul unui minunat schimb de puteri! – a lăsat pașa garda jos și, după o scurtă îmbrățișare decent-bărbătească, s-a îndreptat spre barul impecabil utilat de unde a scos o sticlă de Hennessy Paradis și două pahare gata încălzite.
Episodul 2
Când ușa capitonată s-a trântit, cu ambele canaturi, de pereții biroului care au văzut și înregistrat atâtea, cavalerul și pașa terminaseră sticla de coniac și desfăcuseră una de rom – un Bacardi Carta Negra, pe care cavalerul l-a scos din rucsac, ca un răspuns la gestul pașei. La rugămintea politicoasă a cavalerului, pașa ordonase să dispară tot ce înseamnă peisaj uman din sediu. Afară se întunecase, iar pe holurile și în birourile sultanatului nu mai era picior de om, în afară de paznic – același cu omul care a dat primul târnăcop la nașterea impunătoarei moschei de sticlă -, iar paznicul avea… are un câine rău: mare și negru.
Cavalerul, cu platoșa scoasă încă de la a treia sută de Hennesy Paradis, stătea pe scaunul oaspetelui, cu palma dreaptă mângâind bărbătește paharul de rom și cu stânga butonând telefonul. Perpedicular pe axa privirii sale, pe tronul său firesc, pașa îi returna privirile prin diferite corpuri de sticlă – unele dintre ele deturnând realitatea. În bandulieră, peste un solex militar, cavalerul purta, cu suficientă discreție cât să nu sperie, mitraliera cu pat rabatabil, cu încărcătorul de 12 gloanțe plin și cu cartuș pe țeavă – doar siguranța trasă. Când ușa s-a dat de pereți, cavalerul și-a pus telefonul pe birou și a început să se joace, silențios, cu siguranța armei: foc automat – foc cu foc – închis… click gol; iarăși foc cu foc – foc automat – două clickuri – închis. A lăsat-o pe foc cu foc.
– Sunt fetele din ansamblul nostru popular… și-a prezentat pașa cortegiul… și, într-adevăr, când cavalerul a dat o raită vizuală prin grupul de 8 oameni… chiar dacă de sexe diferite și aparent opuse, așa se prezentau: ca niște fete din ansamblul nostru popular. Fiecare dintre cei/cele 8 avea brațele pline de plase în care anticipai ușor cadouri scumpe.
– Mă bucur să vi le cunosc! – și-a mascat surpriza cavalerul într-o încântare formală.
Pașa i-a sesizat condescendența – băuseră împreună destul cât să se cunoască într-atât – și, ca doi bărbați inteligenți și fără vicii ascunse, știau exact ce se află în spatele unei condescendențe. Cavalerul l-a ajutat să iasă din situația destul de complicată și, după câteva secunde de gândire asupra politeții la cavaleri, adresându-se cald grupului, a zis:
– N-aș vrea să par nepoliticos… dar ar fi încântător pentru toată lumea să ne vedem cu alt prilej.
Pașa a făcut restul din priviri.
– Șefu… plasele vi le punem, pe toate, pe canapea… că văd că și-așa nu stă nimeni… Vă dorim o noapte faină! – a zis unul dintre cei 8, care părea administratorul ansamblului nostru popular, și a plecat, închizând silențios cele două canaturi ale ușii capitonate, salutând cu plecăciuni de cap în stânga și-n dreapta.
Abia atunci cavalerul a pus siguranța mitralierei înapoi pe închis – cu o gestică aproape ostentativă… scuzabilă în cheia consumului mare de alcool.
– Eu propun să desfacem cadourile astea și să căutăm dacă n-au microfoane! – a propus pașa următoarea distracție din noaptea care se anunța una lungă… iar cavalerul a început să râdă, cu o poftă de chef pe care n-o simțea decât în momente speciale.
– Hai să-ți citesc ceva, pașă, din clasicii contemporani ai eternității noastre cotidiene pe plan local… ca-n O mie și Una de Nopți – a spart tăcerea ce a urmat, firesc, exploziei de veselie, cavalerul.
Nicolae Iorga – în 1906, în finalul unui reportaj cinstit: „Aşa fiind, Aradul samănă cu un mahalagiu curăţel, care şi-a pus pe cap şapca de mare ţinută a unui general. Îi faci o mare îndatorire, o mulţămire deosebită dacă i te uiţi numai în cap.”
Deci, vezi?… De aia îi ok, sultane, să scrii despre Arad uitându-i-te numai în cap: ca să îi returnezi orașului care te-a făcut… ce te-a făcut „o mare îndatorire, o mulţămire deosebită” – cum ne educă savanții nației.
– Haa! Mișto introducere! – a zis pașa… Dă să desfacem și votca aia și să dăm microfoanele mai tare.
– Și înainte de Iorga… și înainte de Voltaire chiar era la fel: ești ziarist cinstit și-acuma, după 110 ani, și vei fi și peste 110 ani dacă tu ești poporul uitându-se în capul – exclusiv în capul! – conducătorului. În capul politicii, al primăriei, al prefecturii, al judecătoriilor, al polițiilor, al lumii interlope, al tuturor celor ce fac să se petreacă ceea ce se petrece sub șapca lor de mare ținută de general.
Sub capul ăla, vorba savantului, e doar „un mahalagiu curățel”… nimic altceva decât un mahalagiu curățel… deci când vorbești cu el – dacă chiar simți nevoia să-i vorbești – i te adresezi ca unui mahalagiu curățel. Maeștrii comunicării nu simt ca obligație faptul de a vorbi cu capii.
De asemenea, faci un mare serviciu orașului și județului despre care scrii dacă tu, din perspectiva unui tâmpit obraznic care ești (indiferent cum te-ai purta, ei tot astfel o să te considere!… iar dacă o să te porți cum vor ei, o să te considere doar tâmpit), cu aroganță te iei de Capul multicefal al acestui monstru politico-administrativ de care-ți depinde viața. Scrii ca și cu te-ai bate – pentru că și ei, când scriu, scriu ca și cum te-ar bate. Cavalerii din perioada basmelor se băteau cu balaurii – nu s-a schimbat nimic pe fond de atunci, decât forma balaurului s-a schimbat. E mai perversă… localizarea sa e ubicuă… metodele de camuflare infinit mai performante și mai sofisticate. Să te bați cu balaurul ăsta e prima ta obligație ca și cavaler – deci, și ca ziarist.
Nota bene: aroganța e la fel de obligatorie ca și politețea – dansul dintre aroganță și politețe formulează arta comunicării… exact ca-n dragoste și ca-n război.
– Voi vi-s duși cu capu`!… a exclamat sultanul. În ritmul ăsta, cine crezi că va mai dori vreodată să fie cap?
Comentariile portalului
Bineînțeles că Afacerea Plandemia și Inteparea i-a atras inclusiv pe candidatul de care vorbiți!Fiind la adăpostul respectării Protocolului Arahatian au făcut să dispară (...)
Aici și acum/rapid SE IMPUN SCHIMBĂRI PROFUNDE/RADICALE! Nu...,,UNELE"!!!
@jurjac te exprimi prin idei stereotipice și generalități lansate tocmai de extremiști deși e mult spus extremiști. Tratamentele aplicate în spitale au fost aceleași în (...)