Ziua orașului Pécs la Arad





Devenit deja tradiție, Ziua orașului Pécs la Arad va fi sărbătorită și anul acesta în cadrul Zilelor Aradului. Aceasta va cădea anul acesta pe data de 18 august 2015.
Descoperiți mai jos programul detaliat al manifestărilor:
17.00 Vernisajul expoziției pictorului HerczegLaszlo, Sala CLIO, Str. Horia, nr. 10
18.00 Teatru de păpuși – Piesa TOLDI prezentată de PTE JESZ, Teatrul de Marionete
19.00 Deschidere Spectacol, prezintă Zoltan Lovas și Kovacs Ibolya
19.45 Spectacolul trupei de dans al Școlii Elementare de Artă Berze Nagy Janos, Parcul Eminescu
20.30 Spectacol interactiv de dansuri folclorice, Parcul Eminescu
21.00 Concertul trupei Flip, FlopandtheFlyers – Rock and Roll Rockabilly, Parcul Eminescu
Colaborarea dintre cele două orașe va avea drept continuare „Ziua Aradului la Pecs”, în luna septembrie.
Zilele Aradului sunt organizate de Centrul Municipal de Cultură şi susţin candidatura Aradului pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. În iunie 2015, administraţia locală a oraşului Pécs şi-a manifestat intenţia de a sprijini concret municipalitatea arădeană în dobândirea titlului de Capitală Europeană a Culturii. Pécs a fost una din cele 3 capitale culturale ale Europei în anul 2010, împreună cu orașele Istanbul din Turcia și Essen din Germania.
Comentariile portalului
E o cronica superba, Sadoveanu ar fi invidios, dar, cum ar fi ca voi, jurnalistii, expertii in comunicare si identificate a stirilor adevarate sau false, sa va asumati raspunderea pentru (...)
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)