De ce și-a dat demisia Petru Tămaș de la Primăria Arad? Cauza principală: Curtea de Conturi!





Știri Arad. Tot mai multe voci susțin că demisia șefului Direcției Economice a Primăriei Arad, Petru Tămaș, s-ar datora rezultatelor ultimului control al Curții de Conturi făcut la instituția condusă de Gheorghe Falcă. În urma verificărilor, s-au constatat nereguli grave la lucrările demarate la diferite unităţi de învăţământ din municipiu, și anume că în perioada 6 mai-30 iunie 2015, s-a descoperit că există 37 lucrări de reparaţii executate pentru care „s-au efectuat plăţi pe baza unor documente justificative neconforme cu realitatea, întrucât lucrările respective nu puteau fi executate din punct de vedere tehnic, la data emiterii facturii“.
În același raport se mai arată că numai majorările de întârziere calculate la sumele plătite în avans sunt de 39.949 de lei, ceea ce înseamnă că sumele achitate de primărie sunt de ordinul milioanelor de lei .
Sursele noastre susțin că aceasta a fost cauza principală în urma căreia Tămaș a demisionat, cauză la care s-a mai adăuga încă una care, așa cum se spune, „a umplut paharul”: cheltuielile de Zilele Aradului. Dar cu privire la acestea vom reveni.
Comentariile portalului
Exista vreun locuitor al Aradului care a crezut ca lucrarile demarate vor fi gata la termen ? Eu nu cred...Si intr-adevar,solicitarea adresata de Alexandrion pentru un articol pe problema (...)
Ni-no, ni-no
Asta au votat arădenii la alegerile locale din 2024, asta primesc. Votați în continuare PNL, Bibarț, Cionca și va înflori Aradul.