„Adio, îți regret faptele, dar rămân cu tine că…” – pare să-i spună Falcă fostului său tovarăș Ioțcu aflat în pușcărie





… Și am fost la prima conferință politică a lui Falcă de când s-a născut Special Arad… asta o spunem așa pentru cei care susțin că acum, după ce Ioțcu e la pârnaie, putem să ne arătăm și noi, jurnaliștii de la Special Arad, susținerea pentru primar. Ha,ha,ha! Câte mai pot inventa unii ca să încerce să ne șubrezească credibilitatea! Ne-am dus la conferință pentru că doream să-i adresăm lui Falcă niște întrebări (acesta nu a răspuns la telefon câteva zile), bineînțeles legate de Ioțcu, fostul său prieten, cu care împărțea totul, și politic, și… ce mai vreți dumneavoastră… pentru că noi nu putem să nominalizăm fără probe.
Lăsând la o parte faptul că am asistat la un teatru ieftin, nici senatorul Ioan Cristina și nici Falcă nespunând nimic din proprie inițiativă cu privire la „cazul președintelui PNL arestat al Consiliului Județean Arad”, pentru ca la sfârșit, cu un zâmbet miștocăresc, să spună „aveți alte întrebări?”, normal că am vrut răspunsuri.
L-am întrebat pe președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, cum comentează flagrantul și arestarea lui Ioțcu. Răspunsul: „Regret faptele și punct” „Atât?” – am zis noi. „Da. Atât. Regret faptele…și ruptura noastră din 2013”. Doar atât s-a sforțat primarul să spună. Am continuat cu întrebările… „Ce măsuri politice au fost luate de PNL în privința lui Nicolae Ioțcu?”. Răspunsul: „Este suspendat de drept”. „Domnule Falcă, în lumea politică din Arad circulă un zvon legat de faptul că dumneavoastră nu doriți să comentați prea mult cu privire la ceea ce i se întâmplă lui Nicolae Ioțcu fiindu-vă frică de un denunț. Cum comentați?”…am insistat noi. Răspunsul: „Sunt aici”… și tot nu a comentat…
În concluzie, ne-am dus la conferința de presă aproape degeaba, sau, cum e și rubrica cu știrile politice, inutil.
Aaaa… să nu uităm, l-am întrebat pe senatorul Cristina dacă rare de comentat ceva, în afara faptului că regretă și el… Ne-a spus: „Sunt cea mai nepotrivită persoană să răspund la această întrebare. Este o pată pentru județul Arad ceea ce s-a întâmplat”.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.