Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție și în legătură cu protejarea patrimoniului cultural național mobil, comise în perioada 2011-2015.
În cursul zilei de 25 iunie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instantț competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în zece locații situate în municipiul Iași, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
Este vorba, se pare, inclusiv de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când imprejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Sursa: Bzi.ro
Comentariile portalului
@jurjac În cazul lui Wiener ai făcut o tirada de acuzații nefondate și halucinații un cumul de frustrări personale și aberații ce campanie bazată pe (...)
Votați portocaliii, ar fi păcat sa întrerupem hoțiile, relațiile, cumetriile din administrație și incompetenta crasa instaurate de atâția ani
”ar fi de preferat să alegem candidații care par a avea viziune”. Niciunul nu dă dovadă de viziune. Nu am aflat nimic despre modul cum vor fi reolvate (care (...)