Un nou număr pentru apelurile de urgență: 113. Acesta poate fi folosit în anumite condiții





Persoanele care au dizabilități de auz și/sau vorbire vor putea să folosească numărul unic 113 pentru mesajele asociate apelurilor de urgență, conform unei legi care va intra în vigoare joi.
Legea nr. 132/2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului național unic pentru apeluri de urgență a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 401 din 8 iunie și va intra în vigoare joi, scrie avocatnet.ro.
Documentul prevede ca persoanele cu dizabilități de auz și/sau vorbire vor putea să folosească gratuit numărul unic 113 pentru SMS-urile asociate apelurilor de urgență.
Practic, un SMS asociat unui apel de urgență va fi considerat „orice mesaj scurt, transmis ulterior unui apel de urgență, privind aceeași situație de urgență, către Serviciul de urgenta 112, de o persoana cu dizabilități de auz și/sau vorbire înregistrată la administratorul SNUAU (Sistemul național unic pentru apeluri de urgență – n.r.), care necesită acțiunea agențiilor specializate de intervenție”, asa cum scrie în noul act normativ.
Totuși, persoanele cu dizabilități vor putea să folosească numărul 113 doar după o înregistrare prealabilă a propriului număr de telefon în baza de date a Sistemului pentru apeluri de urgență.
Comentariile portalului
Dar care e noutatea, având în vedere că Aeroportul Brașov-Ghimbav funcționează de aproape doi ani cu un astfel de turn virtual ?? Și culmea, acel turn virtual funcț (...)
== DESI NU A MAI ATERIZAT NICIUN PASAGER DE PESTE 15 ANI ==ACOLO SUNT ANGAJATZI 5 POLITZAI DE FRONTIERA CARE FREACA LEGEA DE FRONTIERA == SCARBA MI E -- UN OFITZER SI 4 MAJURI == VA (...)
== ALT HABIL DE LA UAV ARAD -- CA LILE PLAGIATOARE == HABIL PLAGIATOAREA == SCARBA MI E == CA LA POLITZA == MARESHALI FARA NUMAR ==