Program gratuit de fertilizare în vitro la clinicile din România. Vezi care e cea mai apropiată de Arad





Zece clinici vor derula în acest an Programul gratuit de fertilizare in vitro și embriotransfer al Ministerului Sănătății. Programul este reluat după ce a fost pus pe „stand-by” timp de 2 ani, România fiind singura țară europeană care nu sprijinea cuplurile cu probleme de fertilitate.
Bugetul total al programului este de 1.857.000 lei. Ministerul Sănătății va deconta procedura de fertilizare in vitro pentru 300 de cupluri din România în acest an, în sumă de aproximativ 6.188 lei fiecare. La nivel național, un număr de zece clinici vor derula programul gratuit de fertilizare in vitro al Ministerului Sănătății, printre care și una din Timișoara, și anume clinica Gynatal.
„În următoarele săptămâni direcțiile de sănătate publică vor încheia contractele cu unitățile sanitare selectate pentru demararea procedurilor de fertilizare. Estimăm că, în partea a doua a lunii iunie, cuplurile infertile care îndeplinesc criteriile de eligibilitate pentru includerea în program vor putea depune dosarele de includere în program„, a declarat ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu.
Clinicile selectate în program sunt: Clinica Promed System SRL (Spitalul Wellborn) Târgoviște, SC Life Line—Medical Center SRL București, SC Medlife SA București, Clinica Medicală Gynera SRL București, SC Biogenesis IVF SRL București, SC Clinica Polisano SRL Sibiu, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ‘Prof. Dr. Panait Sârbu’ București, SC BABE SRL Sângeorgiu de Mureș, SC Gynatal SRL Timișoara SC LID Medical Center SRL București.
Surse: Pressalert.ro , Romaniatv.net
Comentariile portalului
Cine nu respectă TRECUTUL nu merită VIITORUL
De cate locuri de munca e nevoie la Leoni? Acolo se desfășoară un anume tip de munca, funcționării au altfel de munca. Pui problema într-un mod infantil. (...)
E bine, lucreaz polutia romana. Tigarile si iarba sa nu le atingeti...in rest, pare ca lucrati!