Voicu cu lacrimi în ochi: „Îmi cer scuze tuturor! Mi-a fost luată bucuria promovării…”





Adrian Voicu, fundașul echipei UTA căruia i s-a reziliat contractul în această dimineață, este foarte afectat de decizia disciplinară luată de conducere împotriva sa.
„Îmi pare sincer foarte rău de cele întâmplate. Îmi cer scuze pentru gest. Am pus foarte mult suflet la această echipă și, poate că dacă nu îmi păsa, nici nu se întâmpla ceea ce s-a întâmplat la finalul jocului cu Ineu. Nici măcar nu cred că avea ceva personal cu mine acel suporter, dar efectiv ne jignea la fiecare victorie, nu atât pe mine cât pe colegii mei…”, spune Voicu.
„Cu banii de la UTA trăiam de pe o zi pe alta, deci nu am venit aici pentru bani. Consider că orice suporter are dreptul să critice, dar noi eram criticați după fiecare victorie. Acum asta e… Mi-a fost furată bucuria promovării”, a continuat Adrian.
„Nu am întâlnit niciodată un om mai bun ca Roland Nagy!”
Fotbalistul originar din Pitești dorește clubului arădean să ajungă cât mai repede în Liga 1. „Îi doresc tot binele din lume echipei UTA. Mulțumesc celor din conducere și antrenorilor clubului, mai ales lui Roland Nagy. Eu nu am întâlnit în toată viața mea un om atât de bun ca și Roland Nagy”, continuă Voicu.
„Consider că mi-am făcut treaba cât am putut de bine în condiții foarte grele, cu multe luni în care nu eram plătiți. Am ajutat echipa atât cât am putut, iar dacă eram un jucător slab nu cred că eram fundașul cu cele mai multe goluri marcate din toată seria, și poate și cele mai frumoase goluri… Le doresc multă baftă și îmi pare rău că nu pot sărbători alături de ei”, a încheiat Adrian Voicu.
„Dacă acel suporter spune că este abonat de 30 de ani și mai este și medic, ne așteptam ca el să aibă o altă atitudine și alt vocabular pentru că are anumite studii, nu este unul de pe stradă… El ne-a criticat permanent…”, mai spune fotbalistul, cu lacrimi în ochi.
În ceea ce privește viitorul său ca fotbalist, acum, la cald, Voicu spune că „îmi vine să mă las de fotbal. Jucam la un club cu nume și, la câte probleme sunt în fotbalul românesc nu știu dacă mai vreau să joc undeva”…
Voicu mai avea contract până la finalul campionatului cu posibilitatea de prelungire a contractului pe încă doi ani.
Comentariile portalului
Sigur, România Film! Oculta, reptilienii și Sistemul🤣
Daca ia 60% se scrie cu 2 i🤣
E ca și luată tara înapoi!🤣