1 ianuarie 2019 este noua ţintă a guvernului pentru trecerea României la moneda euro





România şi-a propus să adopte euro în 2019, când va prelua în premieră preşedinţia UE. „Este extrem de important să îndeplinim planul de convergenţă pentru a ne ridica la standardele UE, iar obiectivul intrării în spaţiul euro în 2019 să fie atins“, a spus ieri premierul Victor Ponta.
În ultimii ani s-au intensificat discuţiile legate de momentul oportun pentru aderarea României la zona euro, fiind vehiculate mai multe ţinte potenţiale, scrie Ziarul Financiar.
Guvernul discută acum ca data oficială de aderare a României la zona euro să fie 1 ianuarie 2019, au declarat pentru ZF surse oficiale.
La sfârşitul anului trecut premierul Victor Ponta spunea că ar fi potrivită adoptarea monedei euro în anul 2018, când se aniversează centenarul Marii Uniri de la 1918. Dar, în discursurile unor oficiali au apărut şi termene mai îndepărtate.
Rămâne întrebarea cât de pregătită va fi România să facă pasul spre euro în 2019, analiştii susţinând că această ţintă este foarte ambiţioasă.
„Este extrem de important ca toate aceste realizări economice să fie de durată, să putem să îndeplinim planul de convergenţă pe care ni l-am asumat pentru ca România să se ridice la standardele economice şi sociale ale UE, iar obiectivul intrării în spaţiul euro în 2019 să fie atins“, a declarat ieri Victor Ponta, înaintea şedinţei de guvern.
Autorităţile române trimit, ca în fiecare an, la Bruxelles, programul de convergenţă, iar sursele citate afirmă că 1 ianuarie 2019 este noua ţintă a guvernului pentru trecerea la zona euro. În documentul transmis anul trecut nu a fost menţionată o ţintă, ci doar faptul că angajamentul de adoptare a monedei euro este menţinut „pentru o dată la care va fi atins obiectivul privind îndeplinirea criteriului nominal şi real de convergenţă“.
Programul de convergenţă nu a apărut ieri pe lista actelor normative aprobate de guvern.
Din punctul de vedere al criteriilor de la Maastricht – care vizează indicatori precum inflaţia, dobânzile, stabilitatea cursului de schimb, deficitul bugetar şi datoria publică, România va fi pregătită teoretic încă din vara acestui an să intre în anticamera zonei euro (ERM II), însă acestea nu mai sunt suficiente, fiind necesară şi recuperarea decalajelor legate de nivelul de trai, după cum a declarat şi guvernatorul BNR Mugur Isărescu.
Cele mai importante probleme legate de adoptarea euro sunt în continuare cele care se referă la criteriile de convergenţă reală, cum ar fi PIB-ul redus pe cap de locuitor, care reprezintă doar jumătate din media UE.
Guvernatorul BNR spunea în februarie că Bucureştiul şi zona Ilfov ar putea intra imediat în zona euro din punctul de vedere al dezvoltării, dar trebuie să intre „toată România“.
Comentariile portalului
Anamaria Gavrilă se autopropune la ministerul fondurilor europene. Auăleu, că nu le mai ajunge onlyfansul! Vă dați seama ce competență, ce grad de accesare...nu că nu ar (...)
Doar observație: domnul bolojan uita ca este ,deși numai interimar, președintele României!! Ar trebui sa fie neutru politic! Am avut o parerefoarte buna despre dansul. Dar (...)
Cionca nu te mai saturi de minciuni răsuflate de asemenea specimene nu mai avem nevoie în politica mare Cionca și Falcă Mafia Aradului Acum ne cer să votăm (...)