Zodia sinuciderilor! A lăsat un bilet de adio și apoi a intrat cu mașina în obelisc (FOTO)
Un tânăr din Oradea a murit azi noapte într-un accident de maşină. Gelu Hălmăgean, în vârstă de 27 de ani, a intrat cu autoturismul Alfa Romeo, în stâlpul de la intrarea în Oradea, dinspre Arad. Organele de anchetă iau în calcul varianta sinuciderii, dat fiind faptul că părinţii acestuia au găsit un bilet în care tânărul îi ruga să nu se învinovăţească în cazul în care i se va întâmpla ceva.
„ La intarea în Municipiul Oradea, un tânăr orădean, de 27 de ani, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga. Astfel, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă şi a intrat în obeliscul de la intrarea în Municipiul Oradea. Totodată, în urma cercetărilor efectuate, poliţiştii bihoreni au stabilit că tânărul de 27 de ani nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de atovehicule”, a precizat Ioan Indrieş, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, conform voceatransilvaniei.ro.
Impactul a fost unul puternic, obeliscul în care s-a oprit maşina condusă de tânăr fiind făcut ţăndări. Din primele cercetări, şoferul avea peste 100 de kilometri pe oră la impact. George Hălmăgean a ajuns la Spitalul Judeţean în stare foarte gravă, şi cu toate eforturile depuse de medici, el a murit în această dimineaţă, scrie voceatransilvaniei.
Toate investigaţiile arată că ar fi fost vorba despre o sinucidere, dat fiind faptul că orădeanul a lăsat un bilet de adio.
SURSA FOTO: voceatransilvaniei.ro
Comentariile portalului
Am văzut ceva asemănător în Prizren-Kosovo, în, 2019. Erau îmbrăcate cu ele tulpinile pomilor din zona pietonala. Din cate îmi amintesc, era un proiect scolar.
Frumos.Un OM cu suflet URIAS. Felicitāri
O mare parte sunt plamaditi sub sutana lui Noghiu urmașul patriarhului Daniel sau 50 cent vedetă la polivalentă cu 3 mii de zombi. CredeNumai și nu cerceta Votează PLN Da Construim. (...)