Alcoolemie penală! Bogdan Lunga era beat când i-a accidentat mortal pe Ovidiu și pe Alex





Știri Arad. Bogdan Lunga, tânărul de 25 de ani din Seleuș care a provocat vineri noaptea accidentul de lângă Chișineu Criș în care au murit Ovidiu Roșca (29 ani) și Alexandru Jivan (26 ani), era beat în momentul coliziunii dintre mașina sa, un Opel Vectra și mașina medicului din Oradea, Ovidiu, un BMW.
Aflat pe patul de spital, în secția ATI a Spitalului Clinic Județean din Timișoara – din informațiile noastre tot în stare comatoasă – Bogdan se afla în acea seară în stare de ebrietate peste limita… penală. Surse din poliție ne spun că în momentul prelevării mostrelor biologice avea o îmbibație alcoolică de 0,9 g/l alcool pur în sânge!
Astfel, Bogdan se face vinovat de ucidere din culpă dar și de faptul că a condus un autovehicul pe drumurile publice în momentul în care avea o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.
Reamintim că Bogdan se afla în concediu, acesta lucrând de mai mult timp în Anglia, în localitatea Northampton. Trebuia să se întoarcă în Marea Britanie în data de 28 aprilie, o coincidență tristă dat fiind faptul că înainte cu o zi au fost înmormântați Ovidiu și Alex, cei doi tineri decedați în accident.
Înainte de accident, Bogdan a fost clinet al Hanului de la Bârsa, loc în care – cel mai probabil – a consumat băuturi alcoolice. A plecat de la han pentru a-și conduce un prieten acasă, aproape de Chișineu Criș, iar la întoarcerea spre Seleuș a avut loc tragedia.
Mesajul surorii lui Bogdan către familiile lui Ovidiu și Alex
„Nu se poate înțelege cât de grea e despărțirea, decât atunci când o ființă dragă pleacă de lângă noi. O cauți și nu o găsești, o strigi și nu te aude, o aștepți și nu mai vine. Alăturăm lacrimile noastre celor două familii îndurerate și ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să aibă grijă de sufletele lor, iar pe cei rămași să-i mângâie! Dumnezeu să vă ierte și să vă odihneasca în pace Ovidiu Roșca și Alexandru Jivan! Sincere condoleanțe din partea familiei noastre!”, scrie Georgiana Lunga pe contul ei de facebook.
Comentariile portalului
Aveți dreptate, nu am fost atent la toate amănuntele, am insistat pe idee. Într-un comentariu anterior însă apare și această informație. Ceea ce este chiar bine, ilustrâ (...)
Se pare că v-a scăpat un detaliu! Nu doar mai marele județului a fost cel dintîi la primirea luminii, ci chiar pupila sa a fost cel care (...)
Mai este o întrebare; de ce a secretizat cnsas nota!? Din articolul de pe g4media se înțelege ca cnsas e prima oară când face asta.