ANAF a dat lovitura! Se scumpesc prețurile și crește birocrația





Inspectorii ANAF au încheiat avalanșa controalelor. Antifrauda Fiscală a lăsat, însă, urme destul de adânci. Acestea se conturează în mod concret, iar ceea ce urmează se vede în activitatea firmelor din țară, cele care nu au fost închise…
Controalele ANAF care, deși au închis doar câteva sute de firme din toată țara, i-au speriat pe toți comercianții. Aceștia dau acum bon fiscal inclusiv pentru un covrig sau pentru o pâine de un leu. Însă, fiscalizarea veniturilor presupune, automat, plata unor taxe și impozite mai mari către stat, deoarece veniturile legale ale respectivului comerciant sunt mai mari.
Astfel, pe de o parte, cel mai probabil, vom vedea o creștere a încasărilor bugetare provenită din reducerea evaziunii fiscale. Însă, pe de altă parte, proprietarii micilor și marilor afaceri se vor vedea nevoiți să majoreze prețurile pentru a-și putea păstra marja de profit. Practic, firmele vor vrea să-și mențină cel puțin același profit, chiar dacă în acest scop va trebui să opereze scumpiri. De altfel, se poate observa deja că unele service-uri și spălătorii auto, magazine de cartier sau saloane de înfrumusețare au crescut prețurile peste noapte, scrie money.ro.
Crește birocrația
Înființarea unor noi afaceri devine o problemă în România. Noua procedură privind înregistrarea în scopuri de TVA este exagerat de selectivă, creându-se deja un blocaj. Atunci când există anumite suspiciuni legate de noile afaceri, Fiscul poate solicita zeci de documente suplimentare. Potrivit unor informații citate de revista Capital, în București codul de TVA a fost acordat doar pentru o cincime din numărul firmelor care l-au solicitat. Asta înseamnă că restul companiilor care doresc să desfășoare afaceri ca plătitori de TVA trebuie să suporte un cost suplimentar de 24%. Astfel, prin noile norme de înregistrare în scopuri de TVA, excesiv de birocratice, Fiscul nu face decât să pună piedică înființării de noi afaceri, scrie money.ro.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)