miercuri, 8 mai, 2024

Special Arad Logo

    8.013 cetățeni ucraineni au intrat, într-o singură zi, în România

    de Special Arad | 5 martie 2023, 11:36 AM | Știri Arad

    0

    Bilanț de o zi la frontierele României cu iz de război și tristețe. Potrivit statisticilor oferite de Poliția de Frontieră Română, sâmbătă, pe 4 martie, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au intrat și au ieșit (au efectuat formalitățile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire)
    „aproximativ 170.250 de persoane, cetățeni români și străini și peste 47.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri”. Câți cetățeni au intrat în România sâmbătă? „Pe sensul de intrare în România, au fost 82.428 de persoane, dintre care 8.103 de cetăţeni ucraineni”, informează Poliția de Forntieră. Și tot instituția face un bilanț trist la 13 luni de la debutul războiului: „începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 04.03.2023, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 3.677.272 cetăţeni ucraineni”.

    Nu au fost doar treceri legale sâmbătă la frontierele țării, ci au fost consemnate și 87 de fapte ilegale (40 infracţiuni şi 47 contravenţii), săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de peste 502.200 lei, iar amenzile contravenționale date s-au ridicat și ele la aproximativ 45.850 lei. Mai mult, nu a fost permisă intrarea în ţară a 46 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 25 cetăţeni români din diferite motive legale.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.