Consilierii au votat. Piața „Mare” se va închide din 1 noiembrie, iar piețarii vor fi relocați





Ultimul pas adminitrativ pentru închiderea Pieței Catedralei, cunoscută arădenilor ca „Piața Mare”, a fost făcut în ședința de Consiliu Local Municipal de miercuri. Astfel, de la 1 noiembrie, toate tarabele și hala agroalimentară vor fi desființate, pentru a face loc realizării proiectului de reamenajare a zonei într-un parc / piațetă pietonală.
Planurile de a reloca piața respectivă au fost pregătite de ani de zile, stârnind chiar și revolte din partea piețarilor care și-au exprimat nemulțumirea, luând cuvântul la mai multe ședințe și semnând chiar o petiție. Totuși, decizia municipalității a rămas de neclintit, iar în februarie 2022 s-a aprobat proiectul de hotărâre care prevede mutarea halei din Catedralei, împreună cu copertinele existente, într-o nouă piață agroalimentară care va fi înființată la Obor. În ceea ce privește activitatea piețarilor din Catedralei, aceasta va fi mutată în piața nouă amenajată la câteva sute de metri depărtare, pe strada Ioan Russu-Șirianu, în apropierea Turnului de Apă, construcție finalizată în 2020, însă până acum nefolosită.
Proiectul a trecut de vot în ședința de miercuri, 27 iulie, chiar dacă nu a obținut unanimitate (USR s-a opus, iar PMP s-a abținut de la vot).
„Proiectul de care s-a vorbit foarte mult în ultimii ani, din Piața Catedralei Vechi, se apropie de un moment de debut al lucrărilor. De comun acord cu constructorul care a câștigat licitația, Direcția Tehnică din Primărie, ca beneficiar și TOP SA, s-a convenit ca debutul să fie 1 noiembrie, astfel ca până atunci să se poată reloca comercianții de acolo în piața nouă (de pe Șirianu, n.red.), să putem începe activitatea în piața nouă, iar constructorul și-a exprimat dorința ca începând cu 1 noiembrie, fiind în momentul de față autorizat și cu toate avizele la zi, în funcție de evoluția vremii, ca să câștige timp, să facă doar partea de demolare, sau dacă vremea permite, să aibă și anumite lucrări. Prin urmare, cred că mai câștigăm puțin timp, pentru că pe acest subiect s-a întârziat destul de mult, au fost multe discuții în ceea ce privesc avizele, mai ales cele de la Monumente, Cultură, mă bucur că s-au pus de acord toți factorii implicați și că mergem înainte și cu acest proiect, care până la urmă cred că va fi un lucru bun pentru orașul nostru”, a spus Călin Bibarț.
Potrivit proiectului actualizat, investiția ar urma să coste circa 24 milioane de lei, prin care se vor amenaja spații verzi (683,58 mp), alei și zone pietonale (10.055 mp), străzi şi accese carosabile (3.870 mp), amenajări apă (154,13 mp). Se va pune mobilier urban, fântână, cișmea cu apă, sistem wi-fi, iluminat ambiental, sistem de irigare etc. Lucrările ar urma să dureze 2 ani, iar tot în cadrul proiectului ar urma să se asigure și 15 locuri de parcare.
Primarul a spus că pe lângă amenajarea zonei ca piațetă / parc, perimentrul pe care a fost amplasată hala să aibă pe viitor un rol de piață volantă, sau poate chiar permanentă, depinde de decizia arhitecților de la Comisia de Cultură, cu care municipalitatea a purtat discuții și pe ideea de a organiza un concurs de idei pentru amenajarea acelei părți, deoarece în proiectul inițial era rămasă liberă și se mai pot face anumite intervenții.
Comentariile portalului
Bravo,ca sau trezit romanii in ceasul al doisprezecelea!!!!!!!!!!!!!!!!
Trist. Știam că se confruntă cu probleme de sănătate. Felicitări pentru articol, iar analogia cu Pecsi e genială.
Înýeleg că opiniile mele nunsunt bune (corecte) pentru că nu coincid cu ale dvs. Retrogradările despre care vorbiți nu sunt urmarea prestației (absolut mediocre) doar a (...)