500.000 de euro sustrași din apartamentul unei românce care lucra în Cartierul Roșu din Amsterdam. Hoții au fost duși la Poliția București
O tânără a fost adusă marți, 11 aprilie, la audieri, în Capitală, după percheziții care au avut loc în Dâmbovița, legate de furtul a jumătate de milion de euro dintr-un seif din București. Împreună cu un bărbat, tânăra a reușit să ia banii și apoi să-i și cheltuiască, scrie portalul de știri ziare.com. Pe 3 noiembrie 2022, polițiștii Secției 25 au fost sesizați că persoane necunoscute au intrat într-un apartament din Sectorul 6 și din seiful aflat în casă au luat aproximativ 500.000 de euro.
„În urma perchezițiilor, au fost identificate două persoane bănuite de săvârșirea faptei, urmând ca acestea să fie conduse la audieri în vederea dispunerii măsurilor legale. Cercetările sunt continuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Surse din anchetă spun că apartamentul din care a fost furați bani aparținea unei femei care ar fi fost lucrător sexual în Olanda și care nu se afla acasă în momentul spargerii. Cei doi hoți, tânăra adusă la audieri și complicele ei, care nu erau cuplu, ar fi aflat de la o rudă a părții vătămate că apartamentul nu e locuit, dar că în interior e un seif plin de bani.
După ce ar fi supravegheat o perioadă zona, au încercat să intre cu o copie a cheii, care s-a rupt în broască. Atunci au folosit o rangă și au spart ușa. Banii furați acum cinci luni n-au mai fost găsiți la perchezițiile de marți de dimineață și există suspiciunea că tânăra și bărbatul i-au cheltuit la jocuri de noroc, păcănele și alte distracții.
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)