marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Trei români arestați în Austria. Ar fi spart distribuitoare de bilete de tren, provocând pagube de peste 100.000 de euro

    de Special Arad | 5 august 2020, 8:31 PM | Internaţional

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Poliția din statul federal Vorarlberg a arestat trei români, doi bărbați și o femeie, aceștia fiind bănuiți că au spart 22 de mașini de distribuit bilete pentru ÖBB, compania căilor ferate austriece, daunele totale ridicându-se la peste 100.000 de euro, scrie ziarulromanesc.at, citând APA, agenția de știri din Austria.

    Cei doi bărbați, în vârstă de 35 și 42 de ani, și o femeie în vârstă de 19 ani sunt acuzați că au comis faptele în perioada 27 iunie și 22 iulie. Aceștia sunt bănuiți că prin diferite metode au deschis distribuitoarele și au furat bancnotele din ele, provocând pagube însemnate. Valoarea pradei nu a fost comunicată.

    Capul bandei este bărbatul de 35 de ani care era deja semnalat forțelor de ordine pentru diferite acțiuni asemănătoare în trecut. Deși acesta are antecedente de acest tip, el a negat orice implicare, dând vina pe ceilalți doi, bărbatul de 42 de ani și tânăra de 19 ani.

    Cei trei au fost opriți de poliție în Gaißau (districtul Bregenz) luni, săptămâna trecută, când călătoreau într-o mașină înmatriculată în Anglia. Pe parcursul verificării, făcând legătură cu trecutul infracțional al unuia dintre ei, polițiștii au bănuit că ar putea fi spărgători de mașini de distribuit bilete. Cei trei suspecți au fost duși miercuri trecut la închisoarea Feldkirch.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.