vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    35 de migranți depistați în tentativă de trecere ilegală la frontiera cu Ungaria

    de Special Arad | 21 decembrie 2022, 12:52 PM | Știri Arad | Urmăriți

    0

    (foto: arhivă)

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 35 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport, respectiv pe jos, pe la frontiera verde.

    În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, doi cetățeni români, unul conducând un ansamblu rutier, celălalt aflat la volanul unei autoutilitare, ambele mijloace de transport fiind înmatriculate în România. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, tălpici pentru pantofi și bare de metal pentru societăți comerciale din Italia.

    În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit al celor două mijloace de transport. Astfel, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă, în total, treizeci și unu de cetăţeni străini.

    Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state (Bangladesh, India, Pakistan și Nepal), cu vârste cuprinse între 21 și 44 de ani, care au intrat legal în țara noastră în baza documentelor personale şi intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei .

    Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră, patru persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Republica Centrafricană, Guineea și Camerun, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani.

    În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.