sâmbãtã, 20 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Cifrele criminalității organizate la Arad: peste 250 de cauze privind traficul de droguri

    de Ioana Costaș | 24 martie 2023, 7:00 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    1

    Cifre bune a avut anul 2022 pentru Serviciul de Criminalitate Organizată (SCCO) Arad și DIICOT – Biroul Teritorial Arad. Polițiștii SCCO Arad și procurorii DIICOT Arad au instrumentat sute de dosare privind traficul de droguri, traficul de migranți și criminalitatea informatică – acestea fiind cele mai des întâlnite infracțiuni cu care au avut de-a face oamenii legii anul trecut, în Arad. De altfel, bilanțul SCCO Arad – pe care îl prezentăm în acest material – dar și cel al DIICOT Arad, a pus Aradul pe hartă în ceea ce privește combaterea criminalității organizate. Și asta deoarece atât SCCO Arad – care sărbătorește în acest an, la 1 aprilie, 30 de ani de la înființarea Direcției de Combatare a Criminalității Organizate – cât și DIICOT Arad se află pe primele locuri pe țară în ceea ce privește lupta împotriva traficului de droguri, a grupărilor infracționale organizate, a traficului de migranți și a criminalități informatice.

    467 de kilograme de cannabis, confiscate

    Cifrele bilanțului pe anului trecut arată că SCCO Arad a înregistrat 270 de dosare, faţă de 145 în anul 2021 și 747 de ordonanţe de delegare, faţă de 541 în anul 2021 și a coordonat activităţile în 18 acţiuni, faţă de 15 în anul 2021, în cadrul cărora au fost reţinute 76 de persoane, faţă de 32 în anul 2021.

    În cauzele penale instrumentate au fost arestate 44 de persoane, faţă de 29 în anul 2021, au fost efectuate 179 de percheziţii domiciliare, faţă de 60 în anul 2021 şi 6 grupări infracţionale organizate au fost destructurate, faţă de 5 în anul 2021.

    În urma acţiunilor desfăşurate pe linia combaterii traficului de droguri, poliţiştii au capturat 513 comprimate de Ecstasy, 467 de kilograme de cannabis, 2,01 grame de haşiş, 403,44 grame de cocaină, 317,71 grame de amfetamină, 8 kituri pentru cultivarea ciupercilor halucinogene şi 176,81 de grame de ciuperci halucinogene, 22.554 de pastile de Xanax, 14,50 grame de MDMA, 100 de grame de droguri de mare risc.

    De asemenea, pe parcursul anului trecut, poliţiştii SCCO Arad au identificat şi distrus 6 culturi ilegale de cannabis (2 indoor şi 4 outdoor) şi au indisponibilizat 465 de kilograme de masă verde vegetală.

    41 de percheziții și 53 de mandate de aducere

    Una dintre cele mai mari acțiuni întreprinse de SCOO Arad și DIICOT Arad a fost cea din 12 octombrie 2022, când au fost puse în aplicare 41 de mandate de percheziţie domiciliară şi 53 de mandate de aducere. Astfel, în baza probatoriului administrat au fost reţinute, iar apoi arestate 14 persoane, în cazul altor 5 fiind dispusă continuarea cercetărilor sub măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive, fără a deţine autorizaţie eliberată în condiţiile legii.

    „Din cercetări a reieşit că în perioada martie-octombrie 2022, 8 persoane ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive în judeţul Arad. Începând cu luna martie 2022, 3 persoane ar fi vândut, în municipiul şi judeţul Arad, droguri de risc şi mare risc. De asemenea, ar fi desfăşurat în mod repetat, fără drept, operaţiuni cu substanţe psihoactive, constând în achiziţionarea, deţinerea în vederea comercializării şi vânzarea acestora, în municipiul Arad. În perioada mai 2021-septembrie 2022, 13 persoane ar fi comercializat, în mod repetat, droguri de risc şi mare risc, precum şi substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive, în judeţul Arad. În urma percheziţiilor domiciliare, au fost descoperite şi ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 1,63 kilograme de canabis, 400 de grame de cocaină, 100 de grame de droguri de mare risc, peste 250 de grame de substanţă psihoactivă cristalină, 30 de grame ciuperci halucinogene, 8 kituri pentru cultivarea ciupercilor halucinogene, 15 grindere şi 15 cântare, 44 de telefoane mobile, un pistol airsoft, supus autorizării şi un pistol cu bile, supus autorizării, 119.190 de lei, 23.885 de euro, 400 de dolari şi 30.000 de forinţi, precum şi 30 de grame de aur”, a informat, la data efectuării perchezițiilor, SCCO Arad.

    Citește și: Percheziții domiciliare la Arad, într-un dosar ce vizează traficul de droguri de mare risc • Special Arad · ultimele știri din AradSpecial Arad · ultimele știri din Arad

    28 de mii de lei pentru un kilogram de cannabis

    În luna iulie a anului trecut, SCCO Arad și DIICOT Arad au efectuat o acțiune o altă  acţiune pe linia combaterii traficului de droguri de risc şi mare risc. Acţiunea a constat în realizarea a două activităţi operative, în urma cărora a fost depistă în flagrant delict o persoană în momentul tranzacţionării unui kilogram de cannabis şi a 298 de comprimate de Ecstasy, în schimbul a 28.000 de lei şi alte două persoane în momentul tranzacţionării unui kilogram de cannabis contra sumei de 19.000 de lei. Ulterior, poliţiştii au pus în executare 10 mandate de percheziţie domiciliară la imobilele suspecţilor, cât și ale martorilor. În urma percheziţiilor s-au descoperit şi ridicat, în vederea cercetărilor, o cultură outdoor formată din 125 de plante de cannabis, în diferite stadii de vegetaţie, în cantitate totală de 28,150 kg masă verde, 5 grame de fragmente vegetale (cannabis), o farfurie cu urme de pulbere de culoare alb gălbuie, cântare de precizie, aparate de vidat, o centrifugă de uscare şi 2 telefoane mobile. În cauză au fost reţinute şi ulterior arestate 2 persoane.

    Tot în luna iulie 2022, a fost prinsă în flagrant delict o persoană în timp ce efectua lucrări de întreţinere a unei culturi de plante de cannabis, la un imobil situat localitate din judeţul Arad. Ulterior, în judeţul nostru, SCCO Arad și DIICOT Arad au pus în executare 7 mandate de percheziţie domiciliară la imobilele folosite de către persoanele bănuite, în urma cărora a fost descoperită o cultură indoor de cannabis, formată din 310 plante de cannabis, în diferite stadii de vegetaţie, în cantitate totală de 62,65 de kilograme masă verde. De asemenea, au fost indisponibilizate mai multe instalaţii formate din tubulatură, transformatoare şi lămpi de căldură, toate comandate anterior de pe un site, special pentru întreţinerea culturii şi două telefoane. În cauză au fost reţinute şi ulterior arestate 2 persoane.

    Citește și: Șapte percheziții la imobile din Arad! Au fost descoperite zeci de kilograme de droguri • Special Arad · ultimele știri din AradSpecial Arad · ultimele știri din Arad

     

    DIICOT Arad: doi procurori pe 357 de dosare

    Chiar dacă a funcționat doar cu doi procurori, asta deși în anii anteriori a avut și patru procurori, activitatea DIICOT Arad a reușit să iasă în evidență. În primul prin numărul mare de dosare care a revenit fiecărui procuror spre soluționare – 178, față de 79 în 2021, când trei procurori au efectuat activitatea de urmărire penală – dar și a complexității cauzelor.

    Cifrele arată că anul trecut, numărul cauzelor de soluționat a fost de 357, din care 266 au fost cauze noi, față de 237 de cauze în 2021, din care 175 noi înregistrate. Cele mai multe dosare au avut ca obiect infracțiunile de trafic de droguri – 251 de cauze – urmate de infracțiunile de criminalitate informatică – 48 cauze – și de cauze având ca obiect infracțiunile de trafic de migranți – 37.

    Astfel, în 2022, DIICOT Arad a soluționat 164 de cauze față de 131 cauze în 2021, iar raportat la numărul de procurori – doi – care au activat în cadrul biroului rezultă că media dosarelor soluționate este de 82 cauze/procuror, față de 43 în 2021. În 164 de cauze au fost adoptate soluții pe fond, față de 131 în 2021. Au fost cercetate 361 de persoane, față de 344 în 2021. Prin rechizitoriu și acorduri de recunoaștere a vinovăției au fost soluționate 52 de cauze față de 26 în 2021, cu 104 inculpați trimiși în judecată dintre care 40 de inculpați arestați preventiv.

    În ceea ce privește operativitatea efectuării activității de urmărire penală, rezultă că din totalul cauzelor soluționate în anul 2022: 92 au fost soluționate până în 6 luni de la sesizare; 51 între șase luni și un an de la sesizare; 21 peste un an de la sesizare; zero cauze după împlinirea termenului de prescripție. Totodată, anul trecut, din cele 58 de cauze de soluționat având ca obiect infracțiunea privind constituirea unui grup infracțional organizat, din care 51 de cauze noi intrate, au fost soluționate 41 de cauze, față de 19 cauze soluționate în 2021. În cauzele în care procurorii DIICOT Arad au întocmit rechizitorii, în 2022, au fost pronunțate hotărâri definitive de condamnare într-un număr de 51 de cauze privind 101 inculpați condamnați, față de 36 de cauze privind 86 de inculpați condamnați în 2021.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    8 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.