25 de ani de închisoare pentru crima din Vlaicu

Cei trei tineri din Arad și Bacău, care au omorât în luna iulie a anului trecut un bătrân în vârstă de 88 de ani, în apartamentul său situat în Vlaicu, au primit câte 25 de ani de închisoare fiecare. Tribunalul Arad a pronunțat astăzi sentința în proces.
Potrivit portal.just.ro, Tribunalul Arad a pronunțat următoarea sentință: „Condamnă inculpata Balog Ribana, în prezent arestată preventiv în cauză în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Condamnă aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în formă continuată. Aplică inculpatei pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 20 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 5 ani închisoare, inculpata urmând să execute pedeapsa rezultantă de: 25 ani închisoare”.
În cazul celui de-al doilea inculpat, instanța arădeană a hotărât următoarele: „Condamnă inculpatul Benescu Marian, în prezent arestat preventiv în cauză în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 20 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în formă continuată. Aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 20 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare”.
În privința celui de-al treilea inculpat, Tribunalul Arad a pronunțat următoarea pedeapsă: „Condamnă inculpatul Posmag Petru-Bogdan, în prezent arestat preventiv în cauză în Penitenciarul Arad, la pedeapsa de 20 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. Condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în formă continuată. Aplică inculpatului pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 20 ani închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică un spor de 5 ani închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 25 ani închisoare”.
Sentința Tribunalului Arad nu este definitivă.
Crima a avut loc în noaptea de 10 spre 11 iulie, victima fiind găsită de familia sa.
Bărbatul, care locuia singur, avea multiple leziuni traumatice la nivelul feţei, iar camerele apartamentului prezentau urme de răvăşire. Din locuinţă au fost sustrase două telefoane mobile şi 800 de lei. Cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani – la momentul comiterii faptei – au intrat noaptea în apartamentul bărbatului, pe geamul de la baie, care fusese lăsat deschis, locuința fiind situat la parter. Au început să caute în apartament după bunuri, pentru a le fura, însă au fost surprinși de octogenar. Tinerii au tăbărât pe victimă și au lovit-o până când aceasta și-a dat ultima răsuflare, apoi au plecat. Criminalii au fost prinși două zile mai târziu.
Citește și: Trei tineri au fost reținuți și duși la audieri pentru crima din Vlaicu
Comentariile portalului
Cu scuzele de rigoare ca intervin, cateva precizari: - nu sunt ortodox, deci nu pot fi acuzat de o pledoarie pro-domo! - când vrei să vezi Golden Gate si (...)
Sunt de acord 100% cu tot ce ați spus.
Dar oare ați și citit articolul? Că am scris în el că terenul era deja dat pe o perioadă de 30 ani, iar acum s-a votat prelungirea pe o perioadă (...)