luni, 20 mai, 2024

Special Arad Logo

    Oscar Special: „20 de zile în Mariupol”, un film despre războiul pe care nu-l vezi în filme

    de Lajos Notaros | 2 martie 2024, 11:52 AM | Film | Oscar Special | Recomandările editorilor

    0

    (foto: voanews.com)

    Vorbim despre filmul documentar realizat de trei jurnaliști ucraineni de la AP, în frunte cu cel care a filmat, regizat și a povestit totul cu o voce joasă, parcă șoptită, să nu îl audă dușmanul: Mstyslav Chernov.

    Povestea este simplă: cei trei au rămas, în februarie-martie 2022, după declanșarea „operațiunii militare speciale” putiniste, încă douăzeci de zile în orașul atacat, încercând să documenteze la modul real și concret cele ce se întâmplă. Au riscat până în ultima clipă, plecând după aproape trei săptămâni de la declanșarea atacului rusesc, ultimii jurnaliști, strecurându-se, cu aparatura și imaginile ascunse pe hard-disk, în unul dintre ultimele convoaie sanitare care plecau din orașul încercuit și asediat.

    Filmul are o oră și jumătate, genericul, desigur, alb pe negru, și a fost prezentat în premieră anul trecut la festivalul Sundance (înființat de Robert Redford), câstigând pe loc și fără problemă competiția filmelor documentare. Este important să reținem asta, fiindcă filmul a fost nominalizat inițial de Ucraina la Oscar la categoria filme artistice, dar a fost selectat și nominalizat în cele din urmă la lungmetraje documentare.

    20-de-zile-documentar-ucraina-AP
    Foto: Associated Press

    Această nominalizare la filme artistice e cu schepsis. Cel puțin atunci când ne luăm un pic de timp și încercăm să medităm la rostul celei de a șaptea arte în zilele noastre. Și în general, la modul în care arta cinematografică a evoluat în perioada de când s-a născut (1895) și a evoluat și modul nostru de a ne raporta la această artă. De altfel, surprindem aici și o imprecizie terminologică folosită în majoritatea limbilor pe care le cunosc: distincția, luată strict logic, nu este, mai precis, nu poate fi între filmele artistice și cele documentare, ci între cele de ficțiune și cele documentare, ceea ce permite să le considerăm și pe cele mai bune documentare aparținând de arta pe care o numim cinematografică. Doar în loc de memento, filmul documentar, așa cum îl știm noi acum, s-a născut în 1922 cu filmul lui Robert Flaherty, „Nanook of the North”, un film despre care un cinefil modern, dacă ar trece de faptul că e mut și plin de texte, ar zice că este mai degrabă un film de artă.

    Ceea ce este cazul și cu filmul pe care îl discutăm fugitiv aici. Fugitiv, ca să fim în ton cu filmul în care cei prinși de război în Mariupol se află tot timpul pe fugă și pentru că lumea de astăzi este obișnuită cu texte de postări FB, care dacă trec de lungimea unei reclame mai prolixe, riscă să nu fie citite până la capăt.

    20 de zile în Mariupol - foto: Associated Press
    Foto: Associated Press

    Problema mea cu acest film este una singură: l-am urmărit în paralel-alternativ cu un alt candidat la Oscar, de data aceasta la categoria de filme de ficțiune în altă limbă decât cea engleză. E vorba de spaniolul „Societatea zăpezii”, un film care transpune pe ecran, și nu pentru prima oară, un eveniment real, tragic și înspăimântător în același timp: o prăbușire de avion, în 1972, în Anzii înzăpeziți și lupta supraviețuitorilor de a rămâne în viață. Filmul spaniol are tot ce îi trebuie, filmări la locul faptei, actori cu harul la ei, atmosferă, costume, machiaj așa cum se cade atunci când un film recreează evenimente și personaje din alte timpuri și, mai ales, situații extreme.

    Filmul despre care vorbim este nominalizat chiar la două categorii, pe lângă cel mai bun film străin și la machiaj și coafură.

    Și tot urmărind cele două filme aproape paralel, la un moment dat am realizat de ce mă simt eu din ce în ce mai incomod și enervat. Da, asta era, mă deranja machiajul eroilor din filmul spaniol, era prea evident „făcut” – e vorba de oameni prăbușiți cu avionul, răniți, plini de sânge și care, în cele din urmă, ajung și la canibalism –, creat de dragul artei în comparația cu „machiajul” din filmul documentar ucrainean creat de războiul real și adevărat.

    20-days-in-mariupol - documentar Oscar
    Foto: IMDb

    Când am realizat asta, am înțeles pe loc și observația criticului de pe rogerebert.com, cel care a spus că e vorba de un film care nu poate fi ratat, dar nici văzut de două ori. Pentru că sângele ce se vede în film este chiar sânge, piciorul sfâșiat este piciorul real, nu machiaj și coafură profesionistă, iar lacrima curgând șiroaie pe obrazul fetiței îngrozite este reală, nu jucată sau creată artificial prin chimicale. Până și nașterea filmată în spitalul înconjurat de tancuri cu „Z” pe ele este reală, așa cum n-am văzut până acum niciodată, nici în realitate, nici în filme.

    Da, este un film crunt și tocmai prin asta se ridică la înălțimea artei: redă oroarea „operațiunii militare putiniste” așa cum nici un film de așa zisă artă nu ar putea-o face. Pe de altă parte, acolo, în Mariupolul asediat, nu era nici timp, nici loc de artă cinematografică. Când vine după tine o unitate specială să te scoată din zona deja controlată de putiniști, dar tu alergi printre împușcături cu camera pornită, ai ajuns deja dincolo de artă: ești în realitatea, ca norocul, de neimaginat pentru cei mai mulți dintre noi, și astfel dincoace de artă, undeva în transcendentalul imaginat doar în coșmaruri.

    Mariupol - captura YouTube Associated Press
    Foto: captură YouTube Associated Press

    Desigur, filmul este așa doar pentru cei care cred că Putin este un criminal de război. Pentru ceilalți este un film de propagandă, cu imagini trucate în laboratoarele occidentale care nu mai pot de teama lui Putin. Numai că tocmai asta este problema: sigur, e montaj, sunt și imagini luate de altundeva și montate pentru a crea povestea, dar imaginea bebelușului din spitalul asediat, cu cordonul ombilical încă netăiat, bătut pe spate și pe funduleț până scoate primul strigăt de viață nu are cum să fie trucaj. Este realitatea așa cum până acum n-ai văzut-o pe ecran.

    Și, uitându-te, cu buzele comprimate și mâinile strânse în pumni, poți să te bucuri că tu ai avut, ai șansa să nu vezi pe viu realitatea vieții în oroarea războiului.

    Nota autorului:

    NOTE OSCAR SPECIAL 6 stele jumate

    Explicația notelor:

    Zero stele – Execrabil. Epifania prostiei
    1 stea – Prost
    2 stele – Slab
    3 stele – MEH… treacă-meargă
    4 stele – Destul de bun
    5 stele – Bun
    6 stele – Foarte bun
    7 stele – Capodoperă

    Mai multe recenzii de film, în rubrica „Oscar Special”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.