12 cetăţeni străini, ascunşi în două TIR-uri, în drumul lor spre Elveția, prinşi la frontiera Nădlac
Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat, în total, 12 cetăţeni din Bangladesh, Siria și Irak, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două TIR-uri.
Potrivit comunicatului remis de Poliţia de frontieră, „În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, doi cetățeni turci, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, fructe congelate şi pepene verde pentru societăți comerciale din Elveția și Germania.
12 cetățeni, ascunși în remorcă și în cabina șoferului
În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în semiremorcă, respectiv în cabina șoferului, în total, 12 cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Bangladesh, Siria si Irak, ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat”.
Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport. În comunicat se mai arată că „la finalizarea acestora, vor fi dispuse măsurile legale care se impun”.
Citește și:
Comentariile portalului
Pentru o corectă informare, în acest proiect nu este firma Pro Arhitectura. Proiectul, aşa cum am amintit, e câştigat de firma Elsaco din Botoşani, care a realizat (...)
Încă o tâmpenie a ,,băieților deștepți,,din energie executanți fideli ai ordinelor primite de la Bruxelles! Să plătești încălzirea așa (...)
Stați liniștit/ă că aflăm care este adevărul și-l vom prezenta într-un alt material. Ciudat este faptul că până astăzi nimeni nu ne-a comunicat nimic, (...)