Aradul a devenit o comună mai mare. Una foarte mare dacă ne raportăm la numărul de locuitori, care depășește bine cifra de 150.000. Urbanul este pe cale de dispariție în acest oraș. Ce înseamnă să fii urban? Tocmai termenii de care orașul Arad este tot mai străin în ultimul deceniu: politicos, amabil, civilizat.

Vedem aceste lucruri la fiecare pas pe care-l facem în urbea noastră. Traficul rutier este dezastruos: doi te înjură, trei te claxonează, cinci încalcă regulile. Asta zilnic… Înjurăturile le auzi la tot pasul. Deja fac parte din limbajul cotidian, iar cineva care nu înjură parcă nu mai este… „cool”. Avem parte de acest aspect oriunde mergem: în tramvai, în autobuz, la terase când ne bem cafeaua, la o banală plimbare pe stradă, în cluburi, în parcuri, peste tot. Dacă vedem vreun gest de amabilitate, ca jurnaliști fugim imediat la birou ca să scriem despre el. De ce? Pentru că aceste gesturi au devenit atât de puține că se transformă în subiect de presă. Când ați văzut ultima oară un tânăr ajutând un bătrân să traverseze strada? Sau să îl ajute să își care plasele? Am mai văzut, dar foarte rar… În schimb am văzut de multe ori bătrâni claxonați pe trecerea de pietoni pentru că se mișcă prea încet, sau bătrâni ținuți în pioare în mijloacele de transport în comun, iar exemplele pot continua.

Astea toate enumerate mai sus țin de noi, ca individualitate, ca grupuri. Sunt tare naționale și, mai mult, regionale. Sunt balcanisme…

Sunt unele aspecte, însă, care nu mai țin doar de noi, ca individ, ca grupuri din care facem parte. Sunt direcțiile trasate administrativ-politic. Sunt sistemele care ne conduc, interesele celor care au pe mână banii publici, cei care decid soarta comunităților la nivel macro.

Aradul, din acest punct de vedere are… ghinion, vorba președintelui ales în 2014. Și spun asta ca un arădean urban, care știe să scrie, să citească, să gândească și care a văzut și alte civilizații, alte culturi, majoritatea mai evoluate. Iar, ca și mine, în Arad mai trăiesc mii, multe mii de astfel de ghinioniști.

Îl auzeam deunăzi pe primar spunând că „numărul mare de cerșetori sunt un semn de bunăstare al orașului”. Mi s-a părut halucinant. În delirul său din spațiul online, Falcă continua: „la Arad vin și cerșetori din alte orașe”. Wow… Și am tras aer în piept, siderat de cele auzite.

Unde-i bunăstarea, Ghiță, l-aș întreba pe edil? Sunt un client frecvent al teraselor din centrul Aradului, dar sincer, văd la mese mereu aceleași persoane, aceleași fețe, aud aceleași voci. Iar cerșetorii sunt mereu aceeași, de acum cinci ani, de acum trei ani, de alaltăieri… Și nu sunt străini. Sunt din Centrul Vechi, de pe Mețianu, din Boul Roșu, toți din familii dezorganizate, copii ale căror mame stau după colț, sau al căror tată se ascunde după câte un stâlp și își cheamă odrasla să-i mai dea o scatoalcă dacă nu a produs destul. Bătrânii care ne mai cer câte-un leu de pâine în schimbul ajutorului Divin sunt și ei tot aceeași, tot cu domiciliul în urbea noastră, iar fata de la Selgros, veșnic gravidă, este și ea a Aradului. Sunt oameni și ei, de care ar trebui voi să aveți grijă, dar tot la mila noastră rămân.

Unde-i bunăstarea Ghiță? La începutul anilor 2000, în fiecare vineri sau sâmbătă erau o mie de tineri în vechiul Laser, 6-700 în Viva, mai vreo 200 în Bizar și alți 400 la Sfinx. În aceeași noapte, toamna, iarna și primăvara. Iar vara, 5.000 de arădeni erau minim în fiecare noapte de weekend pe ștrand.

Acum mai avem două cluburi: Wings – în care încap 150-200 de oameni și Curtea Veche, în care sunt și acolo tot așa, două-trei sute de oameni. Mai avem un „ABC”, deschis recent, Flex și un club redeschis în Boul Roșu, localuri care mai „sug” alți o sută de arădeni care nu au chef tot de aceleași Wings sau Curtea Veche. Astea ne-au mai rămas în spațiul nostru, urban. Mai e și „Hellen”-ul, la ieșirea din urbanitate, spre Vladimirescu. Dar acolo e cu manele… Și e plin.

Ne-ai mai dus, Ghiță, în spațiul nostru urban, micii, berea și vinul fiert înmulțit cu apă vândute la jalnicele evenimente pline de folclor din Piața Avram Iancu. Nu au nimic în comun cu civilizația. Nici cu urbanul.

Ne asemănăm cu Caracalul. Aradul are două mall-uri pe aceeași stradă, iar unul este pe butuci tocmai pentru că arădenii nu au putere de cumpărare. Dar nu au deloc putere de cumpărare. Restaurantele și cafenelele se închid la trei luni după ce se inaugurează, cu excepția celor 4-5 de pe centru, goale și ele în timpul săptămânii.

Îți dai seama cât de mult a decăzut orașul când îți vine câte-un musafir din Italia, din Germania sau Franța, din Marea Britanie sau Statele Unite și îți cere să-l scoți undeva în Arad. Sunt și ei arădeni, dar au plecat de aici pentru că nu aveau deloc un viitor. În momentul acela creierul tău suferă mari șocuri, pentru că în afară de restaurantul de la ponton al fraților Fereștean, sau Rațio de pe ștrand, trebuie să te delimitezi tot la terasele de pe centru. O altă problemă de care te lovești, chiar dacă ai găsit localul în care să servești ceva, este miezul nopții, atunci când ospătarul te trimite acasă și te și amenință că  dacă rămâi pe terasă riști o amendă de 25 de milioane de lei vechi. Și atunci pleci, te uiți la ceas, vezi că este 12 noaptea și gata. Nu mai ai unde să mergi. Poate la vreun salon de masaj erotic. Sau la „Transi”, în Avram Iancu. Restul, toate sunt închise. Așa că, somn ușor! Ție și arădenilor, dar și musafirilor.

Iar dacă te mai întreabă și de vreun obiectiv turistic, problema rămâne aproape fără soluții și nu ai decât să-l duci pe la biserici: Roșie, Catolică sau Catedrala de la Podgoria. Concert la Filarmonică e joia, la Teatru e pe sezoane, iar cinema mai avem doar la mall. Dar nu toți sunt melomani, cinefili sau iubitori de teatru. Și atunci îi ducem la Timișoara, la Șiria la cetate, sau chiar la Alba Iulia la Cetatea Alba Carolina, acolo unde au fost duși cei 200 de elevi veniți din toată Europa la Arad în urmă cu două luni și cărora nu prea am avut ce le prezenta aici.

Unde-i bunăstarea Ghiță, că te lauzi că în 2004 aveam 30.000 de locuri de muncă la Arad, iar acum avem 80.000! Ce vrei să ne spui, că în 2004, pe străzile din Arad, oamenii mureau cu zecile de foame, sau dădeau în cap pentru o bucată de covrig? Nu Ghiță, lucrau și atunci, dar pe convenții civile pentru că permitea legea,  iar angajatorii erau mai liniștiți pentru că nu aveau atâtea dări la stat. Acum avem 80.000 de locuri de muncă și 50.000 de salariați care nu reușesc să își pună niciun leu deoparte și care, din ceea ce câștigă, aproape totul dau la întreținere. Pentru ei nu există noțiunea de ieșit în oraș, pentru că din păcate sunt săraci deși muncesc opt ore pe zi. Ei țin în viață supermarketurile care au împânzit Aradul. E mai ieftin și consumă acasă. Tu Ghiță ai putea trăi din 1.000 de lei pe lună? Nu ai putea, pentru că pantofii tăi de sport costă atâta. Nu ai putea pentru că hainele de pe tine costă minim 2.500 de lei. Nu ai putea pentru că ceasul tău costă câteva mii de euro…

Dar mi-a atras atenția un detaliu din această campanie electorală. În sutele de minute în care Gheorghe Falcă a elucubrat în fața camerelor de filmat, sau în acele ore de LIVE pe Facebook, nu l-am auzit vreodată să compare Aradul cu Timișoara, cu Oradea sau cu Cluj-Napoca. Nici nu avea cum. Mulți spun să suntem un sat al Timișoarei, devenită Capitală Culturală Europeană 2021, și nu sunt departe de adevăr. Despre Oradea îi este și rușine să amintească, pentru că acest oraș parcă a activat „DRS”-ul ca la Formula 1 și ne-a depășit cu mult, cu foarte mult, cu prea mult. Iar pentru noi, Cluj-Napoca nici nu mai există ca termen de comparație. Mergem acolo de parcă ne-am duce la Budapesta, Viena sau Praga. A devenit un obiectiv turistic deja pentru arădeni, unul din careu de fiecare dată când ne întoarcem povestim săptămâni întregi. Și numai de bine.

În schimb, Aradul este comparat mereu cu Alexandria sau Turnu Măgurele, orașele din Teleorman. Sunt atât de mari și cunoscute acestea încât nici primarul nu a știut să-i pronunțe numele unui dintre ele, zicându-i „Târgul Măgurele”. Cu Teleorman, doar cu acest județ vitregit ne mai putem compara și noi. Și poate cu Vaslui, Ialomița sau Vrancea.

Ghiță Falcă și toată șleahta lui atât ne mai pot arăta: că Aradul este mai bun ca Teleorman. Ghiță, înainte de a veni tu în Arad, acest oraș era „Mica Vienă”. Acum batem cu 2-1, după prelungiri, Turnu Măgurele și transpirăm mult să batem la loviturile de departajare Alexandria.

În ce ligă ne-ai dus, Gheorghe Falcă? Aradul seamănă tot mai mult cu un club în insolvență, unul care nu mai are nici voie să se uite în vecini, la Oradea, sau la Timișoara. Dar nici nu e de mirare atâta timp cât noul nostru reper este Teleorman. Obiectivul nostru este, de mulți ani, salvarea de la retrogradare.

Nu e trist? Nu e cam mult?

Te știam nefumător Ghiță. Și pe tine, Riviș-Tipei. Dar cred că o faceți pe ascuns și pare a fi marfă bună…   

teleorman-falca

teleorman-rivis

 

 

Lucian Dănilă, 24 noiembrie 2016, 7:35 PM