Doi tineri au fost răniți grav în urma unui accident pe drumul Arad – Șiria
Știri Arad. Doi tineri au fost răniți în această seară în urma unui accident petrecut în jurul orei 19:00 pe drumul Arad – Șiria.
O tânără în vârstă de 25 de ani din localitatea Horia, care conducea un autoturism marca Volkswagen și care se deplasa din direcția Arad în direcția Horia, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, autoturismul oprindu-se într-un șanț de pe parginea drumului. În autoturism se afla și un bărbat, care se pare că ar fi iubitul acesteia.
Cei doi pasageri au fost transportați de urgență la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad de către un echipaj SMURD. Ambii au suferit multiple contuzii, dar se pare că starea tinerei este destul de gravă. Medicii continuă investigațiile asupra celor doi.
Poliția face cercetări cu privire la modul și cauzele care au dus la producerea acestui accident.
Foto: arhivă
















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)