Au apărut ca ciupercile după ploaie, de îndată ce-a căzut comunismul. Oamenii se bucurau pentru prima oară de libertatea investiției. Dar principalele piloane ale capitalismului, cererea și oferta, și-au pus de-a lungul timpului amprenta necruțătoare pe longevitatea fiecărui magazinuț sau cafenea din oraș. Astăzi, mai mult ca niciodată, se observă clar cât de mult influențează „cererea” traiul celor care „oferă”. În afara lanțurilor de supermarketuri, covrigăriilor și sălilor de jocuri de noroc, spațiile comerciale din Arad se închid pe capete. Motivul? Chiriile exorbitante, indiferența proprietarilor, neimplicarea autorităților locale și, nu în ultimul rând, „bombardamentul” serviciilor pe cap de locuitor… și știm bine ce urmează după bombardament.

Dacă faceți o plimbare doar pe cele două trotuare ale Bulevardului Revoluției și ale pieței Avram Iancu, veți număra exact 29 spații închise / de închiriat. Asta tocmai pe cea mai circulată zonă a orașului. De străzile adiacente și de cartiere nici nu mai vorbim!

Dar poate acest lucru să ne mire, după ce aflăm că o chirie pe centru se ridică până la 3500 euro pe lună? Când pentru marea majoritate a oamenilor, cumpărăturile de haine se fac o dată la lună, sau chiar mai rar, iar ieșirile la o cafea în oraș se fac cu ocazii speciale, sau doar în weekend. De unde pot comercianții să-și permită să plătească din încasări o chirie costisitoare, salariile, plata utilităților ș.a.m.d.? Și de ce să-și complice viața zbătându-se să-și țină afacerea deschisă de pe o lună pe alta, doar ca să se laude că și-a deschis ceva „pe Corso”, când poate să se mute în mall, la un preț mult mai convenabil?

Efectul s-a simțit chiar din momentul în care s-a deschis Armonia, „primul mall din Arad”, în 2008. Odată cu „tăierea panglicii”, au „tăiat-o” de pe centru și 50% dintre magazine, bucurându-se de ofertele mult mai convenabile pentru chirie și de un flux mult mai mare de cumpărători. Au urmat celelalte două mall-uri, iar centrul Aradului a rămas pradă covrigăriilor și second handurilor. Dar acum, suntem în situația în care nici acești giganți nu mai funcționează la turație maximă. Iar magazinele, în loc să migreze înapoi pe centru, preferă să se orienteze spre un oraș vecin cu putere de cumpărare infinit mai mare.

Cine își mai amintește de aspectul bulevardului Revoluției de prin anii 2009-2011, când în majoritatea vitrinelor centrale domneau gioarsele vândute cu 2 lei kilogramul? Până și municipalitatea a simțit gradul de deteriorare a aspectului centrului pe atunci și s-a văzut nevoită să intervină cu o hotărâre care a forțat magazinele Second Hand să-și ia catrafusele și să evacueze spațiile ocupate pe bulevard.

Doar că aceea avea să fie ultima intervenție vizibilă. Acestea au dispărut, dar și-au făcut, în schimb, apariția glorioasă sălile de pariuri sportive și mini-cazinourile cu geamurile lor opace, cu bandă autocolantă ieftină și ultracolorată.

Dacă i-am întreba pe conducătorii orașului, ne-ar spune că nu au ce face. Dar, spre exemplu, la vecinii noștri din Ungaria s-a putut lua, în 2011, o măsură drastică care interzicea temporar construirea mall-urilor, pentru a facilita dezvoltarea IMM-urilor locale, atunci când au observat că acestea erau pe cale de dispariție.

La Arad însă nu atât mall-urile sunt de vină pentru paragina din centru, cât proprietarii clădirilor centrale (majoritatea străini sau vârstnici), care cer o sumă aberant de mare atât pentru chiria unui spațiu comercial, cât mai ales pentru vânzarea întregului imobil, pe care nici măcar nu îl întrețin.

Aceste aspecte ale orașului nostru se dispersează complet atunci când suntem tromboniți cu statistici care ridică Aradul în topul celor mai dezvoltate orașe ale țării, cu o economie înfloritoare și un procentaj PIB senzațional.

Realitatea? Se vede cu ochiul liber…

spatii falimentare bulevardul revolutiei

 

[email protected], Raluca Medeleanu, 22 februarie 2016, 1:22 PM