Lăscă! Ce le-ai făcut americanilor, Lăscă? I-ai rupt!
În perioada 07-16 august, în Statele Unite ale Americii, la Los Angeles s-au desfășurat Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor (World Police Fire Games), la care au luat parte peste 1.000 de sportivi, din cadrul structurilor de poliție, situații de urgență, jandarmerie și poliție de frontieră.
Agentul principal de poliție Lazăr Daniel-Raul, din cadrul Poliției Municipiului Arad a reprezentat I.P.J. Arad, concurând la categoria judo 66 kg. În urma competiției polițiștul s-a clasat pe podium, fiind medaliat cu bronz.
Polițistul arădean are 29 de ani și este vicecampion național la unifight, în urma concursului național organizat de M.A.I. la Ploiești, în primăvara acestui an.
A obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale de judo, sport pe care-l practică de la vârsta de 7 ani, sub îndrumarea tatălui său, la rîndul lui polițist în cadrul I.P.J. Arad (Lazăr Loghin), iar din 2016 se antrenează și pentru competițiile de unifight.
În aceste zile, Daniel Lazăr va fi recompensat de către autoritățile arădene cu distincția ”Arădeni cu care ne mândrim”.
Comentariile portalului
Uite că vi se împlinește dorința. Ați nimerit-o aici. Luni vă invităm și la ciocnit niște ouă...
Nu avem nevoie de astfel de arhitecți de calitate în Arad. In Arad la putere este Proarhitectura o firmă de 2 RON care ia Toate contractele pe bani publici prin (...)
Eu mi-as dori niste... ziaristi adevarati! Cu oua, nu cu simbrii platite ca sa cante partituri scrise de altii. Daca nu e cu suparare! Ca ce supararea e sa fie (...)