Admitere UAV: rezultate şi o nouă etapă de înscriere

    de Special Arad | 24 iulie 2017, 5:23 PM | Educaţie

    0

    Au fost făcute publice pe site-ul uav.ro rezultatele primei sesiuni de admitere la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Anul acesta , la fel ca şi anul trecut, facultăţile cu cel mai mare succes printre absolvenţi au fost Facultatea de Inginerie, Facultatea de Ştiinte ale Educaţiei, Psihologie şi Asistenţă Socială şi Facultatea de Ştiinţe Economice. În creştere faţă de anul trecut a fost şi specializarea matematică –informatică, programele în limba engleză.  Toţi cei care au fost admişi sunt aşteptaţi pentru confirmarea locului  în perioada 25-27 iulie, la sediul Rectoratului din Bd, Revoluţiei nr.77.

    A doua etapă de înscriere pe locurile bugetare şi cu taxă rămase libere a început  din 24 iulie şi va dura până în  12 septembrie.  „Am decis să începem mai repede a doua sesiune de înscriere pentru a veni în sprijinul absolvenţilor care,  în acest fel vor avea la dispoziţie o perioadă mai lungă pentru a opta în favoarea unei specializări oferite de universitatea noastră. De asemenea, în această perioadă  continuă şi înscrierea on line. Cei care doresc să-şi depună dosarul electronic o pot face accesând platforma de înscriere direct de pe site-ul universităţii www.uav.ro”, a precizat rectorul UAV, prof.univ.dr. Ramona Lile.

    În luna iulie, înscrierile pe locurile rămase libere, se vor derula în clădirea Rectoratului , de pe Bd. Revoluţiei nr.77, de luni până vineri,  între orele 09.00-17.00.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad