joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ziua Școlii la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad

    de Special Arad | 23 mai 2022, 7:43 PM | Educaţie

    0

    Conform tradiției școlii, de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad sărbătoresc Ziua Școlii.

    Cu această ocazie, au fost organizate vineri, 20 mai 2022, o serie de ateliere (workshopuri) cu tematici diverse, în sistem non-formal, și anume în parcul M. Eminescu, care s-a transformat  pentru câteva ore într-o imensă curte a școlii, cu sute de elevi și profesori îmbrăcați în tricouri cu însemnele școli.

    Activitățile atelierelor au fost inițiate și coordonate de cadre didactice ale școlii sau de partenerii noștri din comunitate (Asociația CS Experiența Multisport, Asociația Activ pentru Comunitate, Asociația Pușcații). Elevii  de gimnaziu și liceu au fost invitați la experimente chimice spectaculoase, jocuri (Treasure Hunt, Guess paper), muzică, Karaoke, dans, pictură, pictură cu henna, machiaj, desene pe asfalt, lectură în natură, nutriție,  sport (step aerobic, exerciții calistenice) și diverse competiții sportive (alergare în saci, funie, circ).

    De asemenea, elevii de la ciclul primar au participat la atelierele celor mari, au fost la muzeu, au avut activități cu părinții și au distribuit trecătorilor semne de carte, pentru promovarea școlii.

    A fost Ziua Școlii, un eveniment care a însemnat mai mult decât o zi cu activități organizate minuțios, a fost o zi în care,  la 103 de la începutul educației în limba română în școală,  s-a sărbătorit educația la Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”, prin activități non-formale de această dată, cu profesori și elevi care se bucură să fie împreună, cu părinți inimoși și cu parteneri educaționali de nădejde.

    Mulțumim tuturor celor care au făcut posibile acest momente de neuitat.

    La mulți ani, Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”!

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.