luni, 19 mai, 2025

Special Arad Logo

    Ziua Mondială Antidrog a fost celebrată la Arad printr-un eveniment inedit

    de Special Arad | 28 iunie 2015, 12:20 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Ziua Mondială Antidrog a fost celebrată la Arad vineri, 26 iunie, ca inițiativă a Asociației ZURY, printr-un eveniment plin de culoare, mișcare, sport și voie bună, în Parcul Eminescu.

    Evenimentul a fost sugestiv intitulat „Găsește-ți alternativa!” și a oferit un imbold celor prezenți de a se implica în inițiative și acțiuni de informare, prevenire, dar și discutii non-formale, dezbateri și o masă rotundă în cadrul cărora reprezentanți ai unor instituții și organizații active în domeniul informării antidrog, tineretului și sportului, alături de reprezentanți ai partenerilor, voluntari străini, părinți sau alți participanți la eveniment au avut posibilitatea să împărtășească experiențe pe tematica propusă, să schimbe opinii despre subiect precum și să găsească potențiale soluții la această problemă.

    Programul a alternat cu lecții gratuite de Salsa sau Street dance, oferite de voluntarii străini (EVS) celor interesați să învețe câteva mișcari, un curs gratuit de Kangoo Jumps, activități distractive și de creație pentru copii și chiar o demonstrație de prim-ajutor oferită de Crucea Roșie Arad, organizatorii dorind să promoveze împreună cu cei prezenți un stil de viață sănătos și alternative de petrecere a timpului liber într-un mod constructiv. De asemenea, un concurs gen Trivia (cu întrebări și răspunsuri) a fost organizat pentru cei prezenți, unde au fost acordate mai multe premii, printre care o ședință foto gratuită, asigurări de călătorie, consultații oftalmologice și intrări gratuite pentru o zi la o sală de fitness, toate acestea oferite de partenerii și sponsorii evenimentului „Găsește-ți alternativa””.

    Toți cei prezenți și înscriși la standul ZURY pe parcursul evenimentului au avut posibilitatea ca la final să participe la o tombolă, căștigătorul intrând astfel în posesia unui abonament de o lună de zile la o sală de fitness din Arad.

    Evenimentul a culminat cu desfășurarea unui flash mob, în cadrul căruia au fost implicați toți cei prezenți și cu ajutorul cărora s-a dorit creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la importanța promovării acțiunilor antidrog și informarea populației cu privire la riscurile asociate consumului de droguri. Urmare a unei coregrafii comune, tinerii implicați au desfăcut și prezentat publicului un mash conținând simbolul antidrog la nivel național (o fundiță alb-verde), asociată campaniilor internaționale de sensibilizare în domeniu.

    Asociația ZURY a dorit totodată să prezinte în rândul comunității arădene oportunitățile existente de voluntariat, atât la nivel local cât și internațional, încurajând tinerii prezenți ieri în Parcul Eminescu să ia parte la alte evenimente și inițiative similare, precum și acțiuni singulare organizate de către asociație, în diverse domenii.

    Organizatorii mulțumesc pe această cale tuturor celor prezenți la evenimentul „Găsește-ți alternativa!” și în mod special partenerilor și sponsorilor implicați, care au sprijinit și promovat astfel mișcarea și alternativele sănătoase în rândul comunității arădene și au făcut din desfășurarea acestui eveniment, o initiativă de succes.

    Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Healthy life – your ‘new high’, implementat de către Asociația ZURY prin intermediul programului Erasmus+, în pregătirea acestuia fiind implicați 5 voluntari străini din Spania, Franța, Estonia și Turcia, găzduiți în Arad pentru o perioadă de 10 luni.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.