Zero peste tot! UTA a fost jalnică în prima manșă a barajului cu Buzău. Verdictul se va da la Arad
UTA s-a prezentat sub orice critică în primul meci al dublei de baraj cu Gloria Buzău. Bătrâna Doamnă parcă s-a dus în pijamale la nuntă…
Am văzut multe regrete în ultimele zile legate de faptul că Mircea Rednic și conducerea clubului au decis să renunțe la Erico, Cascini sau Benzar. După ce am văzut astăzi, în compania echipei clasate pe locul 5 în liga secundă, ar trebui să mai plece cel puțin 7 sau 8 dintre titulari.
UTA a jucat în prima repriză de parcă ar fi vrut să evite rămânerea în Liga 1. Fără nerv, cu trei din patru pase trimise la adversari, Anton și Ubbink greșeau fiecare minge, Roger nu exista, Rareș Pop a trimis un șut pe poartă după care l-am mai văzut când a luat acel cartonaș galben, Vukcevic era dezorientat, Keșeru era o hologramă prin preajma careului lui Denis Rusu, Postolachi era spectator din teren până la acea fază în care a șutat în piciorul portarului Gloriei, iar Chindriș și Hoxhallari păreau în divorț pentru „nepotrivire de caracter”. Iacob nu a avut mai nimic de lucru, fiind salvat de bară la un șut al lui Boiciuc.
Gruparea arădeană și-a creat câteva ocazii, șutul lui Pop respins de Rusu la Keșeru, iar atacantul arădenilor a trimis în bară, apoi tot Keșeru putea marca după o centrare a lui Vukcevic, pentru ca Postolachi să nu poată nici el să-l învingă pe Rusu după lansarea lui Abeid.
Rednic a mutat la pauză cu Batha și Șteau, dar jocul nu s-a schimbat prea mult. Ubbink și Anton au rămas în același ritm din prima repriză, Postolachi s-a accidentat, Otele a intrat atacant dar era fără busolă… Pe fondul unui joc haotic, fără vlagă, fără ritm, fără idei, cu greleși individuale demne de ligile regionale, UTA putea da lovitura fie prin Șteau, fie prin Roger atunci când brazilianul a rămas singur cu portarul după o pasă de la Ubbink, dar preluarea a fost catastrofală și Wiktorski a respins.
UTA nu a arătat cu nimic superioară Gloriei Buzău și, deși Rednic dădea asigurări că meciul va fi abordat cu cea mai mare seriozitate, majoritatea jucătorilor săi au căzut testul.
S-a încheiat 0-0 și UTA rămâne cu prima șansă la meciul retur, dar dacă nu își ridică nivelul, din sezonul viitor va evolua în liga secundă pentru că a arătat și în această după amiază că în acest moment este o echipă de nivelul ligii secunde…
Gloria Buzău – UTA Arad 0-0
Buzău: D. Rusu – Oteliță, Vîrtej (44 Marku), Wiktorski, Sălceanu – A. Lopez, Trebotic – Dudu, Greu (57 Șuteu), Blejdea (70 Godwin) – Boiciuc.
Rezerve: Stoian – V. Alexandru, Marku, I. Fulop, Godwin, D. Lazăr, Șuteu, Uțiu, Ivan.
Antrenor: Adrian Mihalcea
UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, A. Chindriș, Hoxhallari, Abeid – R. Pop (46 Șteau, 87 Negoescu), Anton, Ubbink (79 Stahl), Roger – Postolachi (68 Otele), Keseru (46 Batha).
Rezerve: Kucher – Dobrescu, Isac, Batha, Negoescu, Stahl, Șteau, Barbosa, Otele.
Antrenor: Mircea Rednic
Arbitri: Andrei Chivulete (București)
Asistenți: Sebastian Gheorghe (Suceava), Andrei Constantinescu (București) / Oficial 4: Andrei Moroiță (Ploiești)
Arbitru VAR: Iulian Dima (București) / Asistent VAR: Vladimir Urzică (Piatra Neamț).
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galați) pentru arbitraj și Mihai Miodrag (București) pentru organizarea jocului.
Comentariile portalului
La Pecica angajații firmei din subordinea primăriei lucrează la casele primarului și apropiaților lui ,sunt plătiți din banul public și nimeni nu spune nimic...
Ceea ce credeti d-voastra este corect, cu mentiunea ca la AUR Arad nu au fost niciodata nici un fel de alegeri, doar numiri. Consecintele sunt firesti.
Corect, dar nu-i vina lui Falcă, ci a celor care au numit (ales?) conducerea filialei. Falcă își apără partidul și interesele. Ceilalți de ce n-o fac? Repet, dacă (...)