Zeci de iubitori ai handbalului din Arad se îndreaptă spre Budapesta. Vor susține CSM București în Final Four. Vezi programul meciurilor

    de Alin Olteanu | 12 mai 2018, 8:07 AM | Sport

    1

    CSM Bucureşti joacă azi în semifinala Ligii Campionilor cu formaţia maghiară Gyor. Victoria le va duce pe „tigroaice” în postura de a juca duminică seara cu trofeul pe masă. Turneul Final Four are loc la Budapesta.

    Pentru al treilea an consecutiv, CSM Bucureşti s-a calificat în turneul Final Four al Ligii Campionilor la handbal şi va juca sâmbătă, în prima semifinală, contra celor de la Gyor. În al doilea joc al zilei se întâlnesc Vardar şi Rostov, iar duminica e rezervată finalelor. Gyorul are avantajul, bineînţeles, de a evolua în faţa unui public incandescent, care sare de multe ori peste gardul sportivităţii. În trecut, de exemplu, Paula Ungureanu a fost ţinta unor diverse obiecte lansate din peluză, însă e adevărat că mai nervoşi sunt fanii lui Ferencvaros, nu cei ai Gyorului.

    În plus, bucureştencele vor primi suportul a 1.500 de fani români, dintre care foarte mulți sunt din Arad și celelalte județe de la granița cu Ungaria, care vor ajunge la Budapesta pentru a susţine echipa noastră. Gyorul, fără două handbaliste de top (Nora Mork şi Zsuzsanna Tomori – accidentate) CSM Bucureşti a câştigat în 2016 trofeul chiar în faţa Gyorului, meci decis la loviturile de la 7 metri, iar în sezonul trecut a luat medaliile de bronz, după ce a pierdut cu Vardar în semifinale şi a câştigat cu Buducnost finala pentru locul trei.

    Sâmbătă – semifinale

    Gyor ETO – CSM Bucureşti 16.15

    Vardar Skopje – Rostov-Don 19.00

    Duminică – finalele

    Finala mică 16.15

    Finala 19.00

    Meciurile sunt transmise pe DigiSport şi TelekomSport

     

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.

    Logo Aplicatie Special Arad

    Special Arad