Zece fotografii, etaj cu etaj, într-un bloc din capitală. Proiectul „10/1” semnat Bogdan Gîrbovan devine viral


Bogdan Gîrbovan (foto sus) este un fotograf de 33 de ani, născut la Drobeta Turnu Serverin și care locuiește în București. El a captat atenția internauților de peste tot din lume prin proiectul „10/1 – zece portrete realizate în 10 garsoniere dintr-un bloc de 10 etaje”.
„Proiectul 10/1 conține 10 fotografii realizate în 10 garsoniere, dintr-un bloc din zona de est a Bucureștiului. Blocul are 10 etaje, iar apartamentele sunt situate la mijloc, unele sub altele. Ele sunt atât în exterior – mă refer la fațadă), cât și în interior, identice. Am ales acest bloc deoarece locuiesc aici, la etajul 10, și îmi este mai ușor să abordez subiectul. Acesta este doar un exemplu de bloc, a cărui costrucție a fost finalizată în 1966, din cele aproximativ 70.000 de blocuri care suferă de aceeași problemă. Am fotografiat fiecare garsonieră (interiorul acestui spațiu), din același unghi, pentru a reda mai bine amalgamul claselor sociale ce împart același spațiu, singurele diferențe fiind decorul și personajul. Aceste camere se pot interpreta ca un grafic psihologic ce reflectă relația personajelor cu istoria și cu prezentul”, explică fotograful pe site-ul său personal.
Proiectul a pornit ca un studiu asupra locuinței convenabile, realizat prin intermediul fotografiei, o documentare despre blocurile din București, scrie Metropotam.
Foto: 9gag
Comentariile portalului
Nu e corect să venim cu trecutul, să ajungem până la războiul troian. Nu de alta, dar lucrurile pot fi schimbate doar în prezent. Nu în trecut și (...)
Evident că nu mă împac cu această contradicție, cum nu mă împac cu haosul din Iraq, Siria, Afganistan, Libia sau Kosovo, WW I, WWII si cîte mai sint (...)
Miroase, se spune, nu pute. Pute este mai agresivă decât miroase... Iar în ceea ce privește cunoașterea situației din Ungaria, stați calm, nu cred că (...)