joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Zdrobite de Sepsi! Fetele de la ICIM sunt tot mai departe de titlu (GALERIE)

    de Lucian Dănilă | 8 ianuarie 2015, 11:25 AM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    ICIM Arad a pierdut la scor, chiar pe propriul parchet, meciul cu Sepsi Sfântu Gheorghe, echipa care ar putea să spargă după 19 ani hegemonia Arad-Târgoviște în lupta pentru titlul de campioană.

    Echipa antrenată de Jose Araujo a arătat doar în primul sfert al jocului că poate emite pretenții. După 10 minute, Broșovszky și compania conduceau cu un punct diferență, fapt care probabil le-a supărat pe cele de la Sepsi. În sfertul al doilea, gruparea din Covasna a făcut ce a vrut pe teren și a marcat din aproape orice poziție, asta în timp ce mingea refuza de foarte multe ori să pătrundă și prin inelul celor de la Sepsi.

    Oaspetele au câștigat clar sferturile al doilea și al treilea, iar în minutul 52 s-a distanțat chiar la 20 de puncte pe tabela de scor, 42-62. Harrison și Murphy au fost principalele realizatoare ale celor de la Sepsi, dar un meci foarte bun a făcut și arădeanca Anne Marie Părău, care pe lângă cele opt puncte marcate a reușit și multe assisturi.

    De la ICIM nu putem remarca pe nimeni. Deși Simmons a marcat 21 de puncte, și ea s-a remarcat cu destul de multe greșeli. Cu o viteză în minus, neinspirate și chiar ghinioniste la unele faze, fetele pregătite de Araujo trebuie să își revină repede dacă mai speră ceva de la acest sezon. Titlul este tot mai departe de Arad, dar la baschet feminin totul pare posibil.

    În tur, ICIM a câștigat la 8 puncte diferență pe parchetul echipei Sepsi, iar acum a fost efectiv zdrobită pe teren propriu. Deci, nimic nu e pierdut…

    Univ Goldiş ICIM Arad – Sepsi Sf. Gheorghe 67-81 (19-18, 14-26, 14-21, 20-17)

    ICIM Arad: Simmons 21, Broșovszky 10 (3), Engelman 10 (2), Broomfield 9, Plouffe 9, Milovanovic 6, Crăciun 2.

    Sepsi: Harrison 29 (4), Murphy 21 (1), Jeffery 12, Paşcalău 9 (1), Părău 8, Cutaş 2.

    Arbitrii: Alin Faur (Timişoara) şi Marius Epure (Rm. Vâlcea).

    Comisar FRB: Radu Vaida (Oradea).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.