joi, 18 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Zborurile pe ruta România – Italia și retur, suspendate până în 23 martie! Toți cei care vin din Italia, China, Iran sau Coreea de Sud, intră în carantină

    de - | 9 martie 2020, 8:37 AM | Coronavirus | Naţional

    0

    Autoritățile române au anunțat, azi noapte, în urmă cu puțin timp, ultimele măsuri decise după ședința Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, pentru evitarea răspândirii coronavirusului.

    Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, ministrul Sănătății, Victor Costache și ministrul Transporturilor, Lucian Bode, au făcut declarații de la sediul MAI. Marcel Vela a anunțat suspendarea zborurilor dinspre și spre Italia de astăzi de la ora 12,00 până în 23 martie 2020, ora 12,00.

    Operatorii aerieni au obligația de a comunica operatorilor români faptul că vor intra în carantină pe teritoriul României și își vor asuma această responsabilitate prin semnarea unei declarații pe propria răspundere. Operatorii aerieni au obligația de a nu permite îmbarcarea cetățenilor care vin din Italia, China, Iran, Coreea de Sud, către România cu escală”, a spus Vela.

    „Un alt punct este informarea cetățenilor români care sosesc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud prin punctele de frontieră terestre faptul că sunt obligați să intre în carantină pe raza județului de graniță sau izolare la domiciliu. Se va comunica cetățenilor români că refuzul sau declararea falsă a rutei de deplasare constituie infracțiune de fals în declarații și se pedepsește conform art. 326 din Codul Penal, instituindu-se și măsura obligatorie a carantinei”, a completat ministrul. Ministrul de Interne a mai spus că se permite accesul în România a celor care vin din China, Coreea de Sud, „sub măsura obligatorie a carantinei”. În acest caz sunt exceptate transporturile de marfă de 3,5 tone.

    Citește mai multe detalii cu click pe pressalert.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.