Weekend tragic! A murit la 29 de ani strivit de tractor lângă un sat din Banat (FOTO)
Un tânăr în vârstă de 29 de ani a murit într-un tragic accident cu tractorul, lângă o pădure din apropierea satului Sinersig, din județul Timiș.
Trupul bărbatului a fost descoperit într-o râpă de câțiva pescari care au trecut prin zonă, în cursul dimineții de duminică. Aceștia au văzut tractorul răsturnat peste trupul bărbatului și au sunat la 112. La fața locului s-au deplasat de urgență echipajele de descarcerare, SMURD și politie, dar și un criminalist, scrie lugojonline.ro.
Pompierii au repus tractorul pe roți pentru a putea scoate trupul bărbatului din râpă. Din primele cercetări la fața locului și după rigiditatea cadavrului, se pare că accidentul s-a petrecut în cursul serii de sâmbătă.
Oamenii legii au aflat că tanarul cu domiciliul în județul Iasi nu avea permis și lucra la o ferma de lângă satul Sinersig. Cercetarile continuă pentru a se afla cauzele care au dus la producerea tragediei.
Astfel, seria morților în accidente în acest weekend continuă. Două persoane au murit pe DN 7, una sâmbătă, iar alta astăzi dimineață la Păuliș, de asemenea un accident cu două victime a fost și la Brașov tot în acestă dimineață.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)