marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Weekend sportiv arădean: Fotbal, handbal, rugby și cros

    de Dan Lazăr | 22 noiembrie 2019, 6:15 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    „Bătrâna Doamnă” se reîntoarce în fața fanilor după eșecul suferit în „Regie”, întâlnind din postura de lider al ligii secunde echipa clasată pe locul 8. AFC UTA vs. Farul Constanța 1920 se joacă duminică (ora 11.30 – stadionul Motorul).

    Fotbalistele întâlnesc campioanele

    La concurență cu meciul UTA-ei evoluează, în prima ligă, și fotbalistele de la Piroș Security Arad, care întâlnesc campioana națională, Univ. Olimpia Cluj-Napoca, meciul având loc duminică (ora 11.00 – stadionul din Sînicolaul Mic).

    Liga a IV-a, în aceeași zi

    În liga a IV-a Arad, toate jocurile etapei a XV-a au loc sâmbătă: Pâncota – Șimand, Ineu – Sântana (ambele de la ora 11.00), Felnac – Zăbrani, Beliu – Curtici, Glogovăț – UTA II, Păuliș – Socodor (toate de la ora 14.00).

    Cupa „Atletico”

    Ediţia cu numărul 18 a „Turneului internaţional de fotbal în sală pentru copii şi juniori – Cupa de Crăciun Atletico” debutează în acest weekend, cu echipe din Bosnia și Herțegovina, Ungaria, Serbia și România. Iată programul: Sâmbătă – 23 noiembrie: Sporturilor Victoria: orele: 9:00 – 16:30; Sala de sport UAV-„M. Botez”: orele 9:00 -19:00; Sala sport str. Voinicilor: orele 10:00 – 17:30 – jocuri în grupe; Duminică – 24 noiembrie: sala UAV: orele 9:30 -14:30; Sala de sport Liceul Pedagogic: orele: 9:30 – 14:30; Sala str. Voinicilor: orele 9:20 – 16:00 – Semifinale, finale, jocuri pentru clasamentul final; sala UAV – Festivitate de premiere – ora: 14:30, pentru categoriile de vârstă: 2009, 2011 şi 2013.

    Pe semicerc și între buturi

    Debut în noua ediție a Campionatului Județean de hanbdal, CS Inoan Arad și AS White Academy Lipova duelându-se sâmbătă (ora 18.00 – sala de sport Șc. Gim. „Avram Iancu” Generală 18), în întrecerea seniorilor.

    Între buturi, sâmbătă, începând cu ora 14.00 (stadionul din Sînicolaul Mic), are loc meciul dintre CSU Arad și CSȘ 2 Baia Mare, în cadrul zonei Transilvania a Campionatului Național Under 16 la rugby.

    Cros lângă Cetatea Aradului

    În fine, sâmbătă, de la ora 9.30, are loc crosul Invictus, în zona intrării în Cetatea Aradului.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.