Weekend sportiv arădean: Dispute pe terenul de fotbal și sub panourile de baschet





Sfârșitul de săptămână aduce, alături de Ziua Națională, și o serie de competiții sportive, una dedicată acestei sărbători naționale.
În al treilea eșalon al fotbalului românesc, sâmbătă (ora 14.00 – stadion Crișul) va avea loc confruntarea Crișul Chișineu-Criș vs. Fortuna Becicherecu Mic, în ultima etapă a turului Seriei a IV-a.
Înaintea jocului, gazdele se află pe locul 4, în timp ce timișenii ocupă poziția a șaptea.
În perioada 30 noiembrie – 1 decembrie, la sălile de sport „Victoria”, „UAV-M. Botez”, Liceul Pedagogic și cea de pe strada Voinicilor se desfăşoară „partea a doua” din cadrul ediţiei cu numărul 18 a „Turneului internaţional de fotbal în sală pentru copii şi juniori – Cupa de Crăciun Atletico”. Și-au anunțat participarea echipe din: Bosnia-Herțegovina, Ungaria, Serbia și România.
Sub panouri, FFC Baschet Arad și CSM Satu Mare se întâlnesc în runda a VII-a a Seriei de Vest din Liga Națională. Disputa are loc la sâmbătă, începând cu ora 19.00, la Sala Polivalentă, Aradul fiind pe locul 4, în timp ce oaspetele sunt liderele neînvinse ale seriei.
Sala de sport din Pecica este, tot sâmbătă, începând cu ora 9.00, gazda unei noi ediții de Cupei „1 Decembrie” pentru micuții baschetbaliști, la întrecerea organizată de BC Valbon participând echipe din: Timișoara, Arad și Pecica.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este