Vremea se strică! Urmează ploi, furtuni și vânt puternic în aproape toată țara, inclusiv în vest





Administrația Națională de Meteorologie anunță că urmează două zile cu instabilitate atmosferică temporar accentuată și intensificări ale vântului în mai multe regiuni ale țării. Informarea meteorologică va intra în vigoare joi seara, începând cu ora 19.00, până sâmbătă la ora 10.00.
În acest interval, în vestul, centrul și nordul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse, descărcări electrice și izolat căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe alocuri, 30…40 l/mp, îndeosebi la munte.
Temporar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, cu viteze, în general, de 45…50 km/h, iar în zona montană înaltă, de peste 70 km/h.
Astfel de fenomene se vor semnala începând din după-amiaza zilei de vineri pe arii restrânse și în restul teritoriului, precizează reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.
Comentariile portalului
Am spus că e un discurs de scrântit. Ura, intoleranța, grobianismul sunt promovate inclusiv de Gică Ultras, Tuta von Gavrilă și alții. Așa zici tu la (...)
Unde e ura, grobianismul, intoleranta si proasta crestere in acel discurs lasand la o parte continutul ezoteric destinat credinciosilor? As zice ca apelativele de tip "diliu", "limacsi", "scrantit", "pleava", samd (...)
Probabil are ceva post la Dinamo