marþi, 23 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Vremea se răcește și revin ploile. Prognoza METEO până în 20 iulie

    de Special Arad | 8 iulie 2014, 12:59 PM | Naţional | Știri Arad

    0

    Meteorologii au emis prognoza meteo în perioada 8 iulie – 20 iulie 2014. Veștile nu sunt tocmai bune, de miercuri revin ploile în aproape toată țara.

    CRIȘANA
    Până pe data de 9 iulie va predomina o vreme călduroasă, cu maxime diurne, în medie, de aproximativ 32 de grade și medii ale minimelor nocturne de 17…18 grade. Ulterior, valorile termice vor marca o scădere semnificativă, astfel că vremea va deveni răcoroasă. Până la sfârșitul primei săptămâni de prognoză, atât temperaturile maxime, cât și cele minime, se vor menține relativ constante, la valori medii de 23…24 de grade în cursul zilelor și de 13…14 grade, pe parcursul nopților. A doua săptămână de prognoză va fi caracterizată de o încălzire ușoară și treptată a vremii, spre o medie de 30 de grade a maximelor termice și de 16 grade a temperaturilor minime.
    Averse, însoțite de descărcări electrice vor fi, în general, pe întreg parcursul intervalului de prognoză, însă cu o probabilitate mai mare de a se semnala pe arii extinse și a fi temporar mai importante cantitativ, între 8 și 17 iulie.

    BANAT
    În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi calduroasă, cu temperaturi maxime, în medie, de aproximativ 33 de grade și minime termice în jur de 18 grade. În data de 10 iulie valorile termice vor marca o scădere, în special cele diurne, astfel că până spre sfârșitul primei săptămâni de prognoză se vor înregistra medii ale maximelor termice de 24…26 de grade și minime nocturne în jurul valorii de 14 grade, ceea ce va caracteriza o vreme răcoroasă. În cea de-a doua săptămână de progoză vremea se va încălzi ușor și treptat, regimult termic urmând să se situeze în limite normale pentru sfârșitul celei de-a doua decade a lunii iunie, cu 30 de grade, în medie, în cursul după-amiezilor și aproximativ 17 grade pe parcursul nopților.
    Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în intervalul 8 – 13 iulie, când temporar se vor înregistra și cantități de apă mai însemnate.

    TRANSILVANIA
    De la aproximativ 29 de grade, în primele trei zile ale intervalului, media temperaturilor maxime va marca o scădere de aproximativ 5 grade în data de 10 iulie și se va menține la valori medii de 23…24 de grade până la sfârșitul primei săptămâni de prognoză, ceea ce va caracteriza o vreme răcoroasă. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, temperaturile diurne vor crește ușor, de la o zi la alta, ajungând, în medie, spre 27…28 de grade în jurul datei de 20 iulie. Valorile termice nocturne vor avea același parcurs, cu cele mai calde nopți la începutul intervalului, când se vor înregistra, în medie, aproximativ 15 grade și cele mai reci în intervalul 11 – 15 iulie, când media se va situa în jurul valorii de 12 grade.
    Probabilitatea de apariție a averselor va fi ridicată pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, dar în perioada 9 – 16 iulie acestea vor fi pe arii mai extinse și temporar mai însemnate cantitativ.

    MARAMUREȘ
    În intervalul 7 – 9 iulie, se vor înregistra maxime termice, în medie, de 30…31 de grade, astfel că vremea va fi călduroasă. Din 10 iulie și până la sfârșitul primei săptămâni de prognoză, valorile termice, în scădere semnificativă, se vor menține în jurul unei medii de 23 de grade, ceea ce reprezintă temperaturi mai coborâte decât ar fi normal pentru această perioadă a anului. O încălzire ușoară și treptată a vremii se va resimți pe parcursul celei de-a doua săptămâni, spre sfârșitul acesteia media maximelor diurne urmând a fi de 28 de grade.
    Minimele termice vor coborî de la medii de 15…17 grade în primele patru nopți ale intervalului de prognoză spre 13…15 grade, în medie, în perioada 11 – 20 iulie.
    Vor fi averse aproape în fiecare zi, dar mai ales în perioada 8 – 17 iulie, când vor fi intervale cu o probabilitate mai mare de a se înregistra cantități importante de apă.

    MOLDOVA
    Maximele termice vor marca o scădere, de la valori medii de 29…30 de grade în perioada 7 – 9 iulie spre aproximativ 24 de grade în ultimele două zile ale primei săptămâni de prognoză. Valorile nocturne vor avea o evoluție asemănătoare, respectiv de scădere de la medii de 16…17 grade în primele patru nopți spre 14 grade, în medie, în jurul datei de 13 – 14 iulie. Apoi, până la sfârșitul intervalului de prognoză, vremea se va încălzi, ușor și treptat, astfel că mediile maximelor vor atinge 29 de grade, iar cea a minimelor, 16 grade.
    Probabilitatea pentru averse, temporar, posibil, mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 9 – 13 iulie și din nou în jurul datei de 15 iulie. În rest, doar izolat vor fi ploi slabe de scurtă durată.

    DOBROGEA
    Atât valorile termice diurne, cât și cele nocturne vor avea o evoluție similară: vor scădea ușor și treptat în prima săptămână, pentru ca în cea de-a doua să crească de la o zi la alta. Astfel, în medie, maximele termice vor oscila între 29 și 26 de grade, iar cele minime între 19 și 17 grade.
    Probabilitatea de apariție a ploilor de scurtă durată, însoțite de descărcări electrice, va fi mai mare în intervalul 10 – 13 iulie și din nou în jurul datei de 15 iulie. În rest, doar izolat și trecător va ploua slab.

    MUNTENIA
    Maximele diurne se vor situa în jurul unor medii de 30…31 de grade până în data de 9 iunie, caracterizând o vreme călduroasă, apoi vor scădea spre 26 de grade, în medie, în ultimele două zile ale primei săptămâni de prognoză. Începând din data de 14 iulie și până la sfârșitul intervalului, vremea se va încălzi ușor de la o zi la alta, astfel că la sfârșitul celei de-a doua decade a lunii iulie valorile termice se vor înscrie în limite normale pentru data calendaristică, respectiv aproximativ 30 de grade, în medie la scara întregii regiuni. Valorile termice nocturne vor varia ușor, de la medii de 17…18 grade, în nopțile cele mai calde de la începutul intervalului, până la 15…16 grade în rest.
    Probabilitatea pentru averse, temporar, posibil, mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în perioada 9 – 16 iulie. În rest, doar pe spații restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată.

    OLTENIA
    Temperaturile maxime vor caracteriza, până în data de 9 iunie, o vreme călduroasă, cu valori medii de 30 … 31 de grade. Apoi, acestea vor scădea și până la sfârșitul primei săptămâni de prognoză nu vor mai depăși, în medie, 25…26 de grade. Începând din data de 14 iulie și până la sfârșitul intervalului, valorile termice diurne vor crește ușor și treptat, devenind normale pentru data din calendar, respectiv 28…30 de grade, în medie, la scara întregii regiuni. Valorile termice nocturne vor avea o evoluție similară și vor varia, în medie, de la 18 grade spre 15 grade.
    Probabilitatea pentru averse, temporar mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în intervalul 8 – 13 iulie și din nou în jurul datei de 15 iulie. În rest, doar pe spații restrânse vor fi ploi slabe, de scurtă durată.

    LA MUNTE
    Media temperaturilor maxime va marca o scădere semnificativă, de la aproximativ 21 de grade în primele trei zile ale intervalului, până la 15 grade în perioada 10 – 14 iulie. În cea de a doua săptămână, valorile termice diurne vor crește ușor și treptat și vor ajunge la o medie de 20…21 de grade, la sfârșitul celor două săptămâni de prognoză. Minimele termice vor avea o evoluție asemănătoare, cu cele mai calde nopți la începutul și sfârșitul intervalului, când se vor înregistra, în medie, aproximativ 12 grade și cu cele mai răcoroase nopți în perioada 11 – 14 iulie, când vor fi în jur de 8 grade.
    Temporar se vor semnala averse în fiecare zi, dar mai ales în perioada 9 – 15 iunie, când vor fi intervale cu o probabilitate mai mare de a se înregistra cantități importante de apă, pe spații mai extinse.

    Sursa: realitatea.net

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.