Vitezist prins cu peste 200 km/h pe Autostrada Arad-Timișoara. Ce amendă a primit





Știri Arad. Poliţiştii rutieri au depistat un bărbat care conducea, pe autostrada A1, cu viteza de 203 km/h. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 945 de lei, totodată fiindu-i reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile.
„La data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 20.55, poliţiştii Biroului de Poliţie Autostrada A1, calea de mers nr. II, au depistat, la kilometrul 558+900 de m., un bărbat 37 de ani, care conducea cu viteză excesivă” – se spune într-un comunicat al Poliției Române.
Conducătorul auto a fost înregistrat de aparatul radar, pe sensul de mers Nădlac către Arad, conducând cu viteza de 203 km/h.
Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 945 de lei, iar, ca măsură complementară, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.
CONDUCEŢI PREVENTIV!
Poliţia Română este la datorie pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave şi salvarea de vieţi!
Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
Comentariile portalului
Exista vreun locuitor al Aradului care a crezut ca lucrarile demarate vor fi gata la termen ? Eu nu cred...Si intr-adevar,solicitarea adresata de Alexandrion pentru un articol pe problema (...)
Ni-no, ni-no
Asta au votat arădenii la alegerile locale din 2024, asta primesc. Votați în continuare PNL, Bibarț, Cionca și va înflori Aradul.