luni, 22 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Visul continuă! Victorie (și) pentru Roșu. UTA – Olimpia 2-0 (FOTO)

    de Lucian Dănilă | 26 aprilie 2017, 2:11 PM | Sport

    0

    Laurențiu Roșu debuta pe banca tehnică a Bătrânei Doamne contra Olimpiei, la Satu Mare, pe o vreme în care cu greu îți lași și câinele în curte. Atunci a fost 3-0 pentru Olimpia, una dintre reușite aparținându-i lui Muntean, cel care din iarnă îmbracă tricourile alb-roșii.

    Roșu nu a uitat acel debut și de multe săptămâni tot aducea aminte în vestiar de meciul cu Olimpia. „Trebuie neapărat să batem Olimpia. Trebuie răzbunat acel 0-3”, spunea el în repetate rânduri jucătorilor pe care îi antrenează. Nu era vorba doar despre meciul cu Olimpia. Pentru a promova, UTA are nevoie de victorie la fiecare meci. După trei etape cu rezultate foarte slabe, victoriile cu Sepsi și mai ales cea de la Juventus au reaprins speranța la Arad și la… Șiria, casa Bătrânei Doamne în această primăvară.

    Jocul cu Olimpia părea unul simplu, mai ales că la oaspeții de ieri sunt mari probleme financiare, antrenorul Bogdan Andone și-a dat demisia și apoi a revenit asupra ei, iar fostul portar al echipei UTA, Anca-Trip, și Mihai Onicaș au fost excluși din lot.

    Începutul a fost cum nu se poate mai favorabil: Strătilă a marcat în minutul 11 la o fază la care Curtuiuș a întors perfect mingea în fața porții, și „Sese”-ul se bucura după multe etape de un nou gol pentru UTA. A urmat un joc încâlcit, fără ocazii, cu mingi multe disputate la centrul terenului, dar Olimpia era clar că își vinde scump pielea.  Mai mult, Adrian petre, golgeterul arădenilor, a părăsit prematur ternul din cauza unei accidentări.

    IMG_2625

    În partea secundă, Olimpia beneficia de vânt din spate și pericolul pentru poarta lui Miron putea deveni mai mare. UTA nu a făcut un joc bun. Multe din acțiunile purtate pe benzi erau rapid blocate de adversari, iar pe zonă centrală Curtuiuș a câștigat prea puține baloane în duelurile cu fundașii centrali ai Olimpiei. Gruparea din Satu Mare juca de parcă de acest meci depindea promovarea, ceea ce din punct de vedere sportiv este un lucru foarte pozitiv. În primul minut de prelungiri, Olimpia putea să aducă liniștea în tribune, o liniște nedorită de nimeni, dar Tănase a respins din fața porții mingea trimisă de Pop pe lângă Miron. Pe contraatac, Curtuiuș a marcat un gol senzațional cu un voleu de la 17 metri sub bara porții apărate de Șuta și UTA își continuă visul.

    Galeria a scandat repetat: „suntem mândri de voi!”

    UTA a acumulat 56 de puncte şi a trecut pe locul 2, cu două puncte peste Sepsi, care joacă joi la Baloteşti. Olimpia a înregistrat a şasea înfrângere consecutivă, rămâne cu 44 de puncte, însă nu pot pierde momentan locul 7.

    IMG_2829

    UTA Arad – OLIMPIA Satu Mare 2-0 (1-0)

    Șiria – Stadion „Otto Greffner” – Spectatori 800

    Au marcat: Strătilă 11, Curtuiuș 90+3

    UTA: Bg. Miron – D. Muntean, Al. Manea, Gligor (cpt.), Burlă – Strătilă (Andor 75′), M. Chindriş, D. Copil (Adili 63′), Vîlceanu – Curtuiuş, Ad. Petre (I. Tănase 41′)

    Rezerve neutilizate: Al. Barna – Filaret, Piccioni, Stahl

    Antrenor: Laurenţiu Roşu

    Olimpia: Şuta (cpt.) – Duruş, Heil, Fl. Mureşan, Faur (Vas. Pop 57′) – Villand (Oct. Ursu 57′), Krausz – R. Rus (Ad. Voicu 82′), Sil. Pană, Luduşan – Kanaloş

    Rezerve neutilizate: Dascălu – I. Roşu, Erdei, Ciul

    Antrenor: Bogdan Andone

    Cum s-au marcat golurile?

    Min 11  1-0 Burlă aruncă lung şi înalt de la margine, din stânga careului, Curtuiuş a recentrat cu o lovitură de cap către bara a doua, acolo de unde Sorin Strătilă a câştigat duelul aerian şi a înscris din 5 metri

    Min 90+1 Pop pătrunde pe dreapta şi şutează pe lângă Miron, însă Tănasă salvează golul şi respinge în corner

    Min 90+3  2-0 Contraatac UTA, pasă în stânga pentru Muntean, care fentează în careu şi îşi pune mingea pe dreptul, trage în blocajul lui Kausz, iar mingea ce s-a dus la marginea careului, uşor lateral dreapta, a fost reluată din prima, fără să cadă, lobat, sub transversală de Marius Curtuiuş

    IMG_2787

    Declarația de după meci a antrenorului Laurențiu Roșu

    „Am jucat mai bine cu Luceafărul şi am reușit doar un egal. Aşa e fotbalul, uneori îţi ia, alteori îţi dă, important este să muncim şi să credem în noi. Trebuie să-i felicit pe jucători pentru cum s-au dăruit, după ce am avut un meci greu sâmbătă şi un drum lung înapoi acasă. Am încercat să ne recuperăm, dar, aţi văzut, au fost ceva probleme fizice. Copil a cerut schimbarea, Strătilă, la fel, iar la un moment dat şi Curtuiuş a dat semne că nu mai poate. Până la urmă, însă, Marius a găsit şi resursele să marcheze şi un gol frumos, al doilea meci la rând. Îl felicit, sper să continue pe această cale şi să ne ajute şi pe mai departe.

    Am avut un meci extrem de greu, nu am putut să construim aşa cum aş fi vrut. Dar, chiar şi aşa, am obţinut cele trei puncte care sunt cele mai importante în acest moment. Am ţinut de rezultat după ce am reuşit să înscriem în prima repriză, deşi la pauză le-am cerut jucătorilor să dăm şi golul doi pentru a ne face meciul uşor. Am avut ceva emoţii, fiindcă am înscris de abia pe final de partidă. Una peste alta, sunt mulţumit că am câştigat împotriva unei echipe ce s-a dăruit până la final”. (Laurențiu Roșu)

    IMG_2614 IMG_2615 IMG_2616 IMG_2620 IMG_2621 IMG_2622 IMG_2623 IMG_2624 IMG_2625 IMG_2626 IMG_2627 IMG_2628 IMG_2629 IMG_2630 IMG_2631 IMG_2632 IMG_2633 IMG_2634 IMG_2636 IMG_2637 IMG_2639 IMG_2640 IMG_2641 IMG_2642 IMG_2645 IMG_2646 IMG_2647 IMG_2648 IMG_2651 IMG_2652 IMG_2653 IMG_2654 IMG_2655 IMG_2656 IMG_2657 IMG_2658 IMG_2659 IMG_2660 IMG_2661 IMG_2662 IMG_2664 IMG_2665 IMG_2668 IMG_2669 IMG_2670 IMG_2671 IMG_2672 IMG_2677 IMG_2678 IMG_2679 IMG_2680 IMG_2682 IMG_2683 IMG_2684 IMG_2685 IMG_2686 IMG_2687 IMG_2688 IMG_2689 IMG_2690 IMG_2691 IMG_2692 IMG_2693 IMG_2694 IMG_2695 IMG_2696 IMG_2699 IMG_2700 IMG_2701 IMG_2702 IMG_2703 IMG_2704 IMG_2705 IMG_2706 IMG_2707 IMG_2708 IMG_2709 IMG_2710 IMG_2711 IMG_2714 IMG_2715 IMG_2718 IMG_2720 IMG_2723 IMG_2725 IMG_2726 IMG_2727 IMG_2728 IMG_2729 IMG_2731 IMG_2732 IMG_2733 IMG_2734 IMG_2735 IMG_2736 IMG_2738 IMG_2740 IMG_2741 IMG_2742 IMG_2744 IMG_2746 IMG_2747 IMG_2748 IMG_2750 IMG_2751 IMG_2752 IMG_2753 IMG_2754 IMG_2755 IMG_2757 IMG_2758 IMG_2760 IMG_2761 IMG_2764 IMG_2766 IMG_2767 IMG_2769 IMG_2770 IMG_2771 IMG_2772 IMG_2773 IMG_2774 IMG_2776 IMG_2778 IMG_2779 IMG_2784 IMG_2785 IMG_2786 IMG_2787 IMG_2789 IMG_2790 IMG_2791 IMG_2792 IMG_2793 IMG_2794 IMG_2795 IMG_2797 IMG_2798 IMG_2800 IMG_2801 IMG_2802 IMG_2803 IMG_2804 IMG_2805 IMG_2806 IMG_2809 IMG_2810 IMG_2811 IMG_2812 IMG_2813 IMG_2815 IMG_2816 IMG_2817 IMG_2818 IMG_2819 IMG_2820 IMG_2821 IMG_2822 IMG_2823 IMG_2824 IMG_2825 IMG_2827 IMG_2828 IMG_2829 IMG_2830 IMG_2831 IMG_2832 IMG_2833 IMG_2834 IMG_2835 IMG_2836 IMG_2837 IMG_2838 IMG_2839  IMG_2841   IMG_2844 IMG_2845 IMG_2846

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.