Viorel Enache, mărul discordiei într-un război între Prefectură și Consiliul Județean

    de Special Arad | 26 mai 2014, 4:01 PM | Știri Arad | Topic special

    2

    Viorel Enache, fost primar al comunei Sântana, a ajuns să fie mărul discordiei într-un război dus între Instituția Prefectului Județului Arad și Consiliul Județean Arad. În 26 martie, într-o ședință a CJA, Viorel Enache a fost numit în funcția de director interimar al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad (DGASPC). Numirea a fost una cu scandal, consilierii PSD, PNL și PC fiind nemulțumiți de acel demers și acuzând PDL că-l numește pe Enache deși acesta nu ar îndeplini condițiile legale pentru ocuparea acestei funcții.

    În acea ședință, Gheorghe Sabău, consilier județean din partea PSD, a fost unul dintre cei mai vocali contestatari ai numirii lui Viorel Enache la DGASPC. „Ce îl recomandă pe Viorel Enache pentru ocuparea acestei funcții, faptul că este membru PDL?” întreba Gheorghe Sabău în cadrul ședinței. Răspunsul nu a întârziat să apară. Președintele CJA, Nicolae Ioțcu, i-a replicat rapid pesedistului: „Vă rog să depuneți contestație, iar Instituția Prefectului va verifica legalitatea acestui proiect!”. Și proiectul a trecut.

    Ei bine, Prefectura a verificat într-adevăr „legalitatea proiectului”…

    Și, din ce ne dăm seama, a ajuns la aceeași concluzie ca și consilierii contestatari.

    În această dimineață, Instituția Prefectului Arad a confirmat pentru Special Arad că a contestat numirea lui Viorel Enache în funcția de director interimar al DGASPC, pe motiv de nelegalitate.

    Din momentul demersului Prefecturii și până la momentul soluționării, Viorel Enache nu va mai fi director.

    Ioțcu e sigur că instanța îi va da dreptate

    Tot astăzi, Consiliul Județean Arad s-a reunit într-o ședință ordinară, având pe ordinea de zi nu mai puțin de 25 de proiecte. Ei bine, ședința a început oarecum „cu stângul”, primul punct de pe ordinea de zi fiind amânat tocmai din cauza demersului prefecturii. Proiectul respectiv viza „modificarea componenței Comisiei pentru protecția copilului Arad, stabilită prin art. 2 din Hotărârea Consiliului Județean Arad nr. 272/28.10.2011”.

    Președintele CJA, Nicolae Ioțcu, susține că ordinul emis de Instituția Prefectului este unul abuziv și că va fi atacat în contencios administrativ. Totodată, Ioțcu este sigur că va câștiga disputa cu prefectul, dând ca și exemplu disputa pe care primarul din Hălmagiu, Adrian Țoca, a avut-o cu Prefectura.

    Proiectul a fost scos de pe ordinea de zi la solicitarea mea, datorită faptului că vineri dupămasă prefectul a emis un ordin de atac asupra hotărârii prin care a fost numit domnul Enache la DGASPC. Vom ataca acest ordin în contencios administrativ, iar până atunci efectele hotărârii încetează, urmând ca noi să reglementăm totul în instanță. Vom urma exact aceleași proceduri pe care le-a urmat și primarul de la Hălmagiu pentru a-și căuta dreptatea în Justiție, atunci când Prefectura emite ordine pe care noi le considerăm ilegale”, a declarat Nicolae Ioțcu la finalul ședinței de consiliu de luni.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Da, e sigur ca o sa castige, ca doar are grija de amantele unor judecatori…stie pe ce se bazeaza cand afirma atat de categoric ! Si, sigur, nu pe lege cat pe servirea directa sau indirecta a celor indrituiti sa se pronunte. Doar, si la Halmagiu, stie toata zona ca primarul nu a dat pe la primarie un an intreg….DAR…Iotcu stia ca nu asta conteaza…………

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Cu riscul că plictisesc/enervez nu mă pot abține când – iată!iar vine vorba de Enache Viorel… Acest șmanglitorosaurus al sântanei, un trah(a)enache, un mobutu al orașului, această macara defectă, acest par neterminat de galați înfipt bine pe pământurile noastre s-a scheunat sau a tras un răget uriaș, archeopterixian – către minusculul muscoi bâzâitor de la cja, plângându-se că i-au luat postul de interimar de la Direcția pt Protecția Copilului. Caut o unealtă din epoca lui fred/barney să-i diguiesc debla, nu de alta dar îi dă mintea aia stâlcită în ”lupte greco-romane de galați – pe dinafară. Ăsta mai vrea ceva legat de copii?! Păi când lucra la sântana ca director de case de copii – mâncau ăia bătaie de voie, luând la vederea monstruosaurului poziția de drepți de sac de box.
      În loc să mulțumească dumnezeului dinozaurilor că a scăpat fără temniță grea pt furturile inimaginabile și craterul vulcanic pe care l-a lăsat după plecarea sa din primărie (sub formă de marș!)acum și-a revenit în simțiri și vrea iar funcție. Cică a stat destul pedepsit. Mă uit la cer și întreb: ce mai caută (di)forma asta dedesubt?!
      Sântana a fost sub asediul hiroshimei în cele două mandate în care EV a spulberat totul sub labele sale de hipopotam. Pășune, vândut. Pământuri, afaceriafaceri, vândutvândut. Proiecte peste proiecte aprobate de-a bolânda de ăia care aveau funcție aprobatoare. Păi a făcut cărăbănistul ăsta de galați un wc la școala generală unde nevastă-sa (e)ra directoare de miliarde de lei… Prin 2006/2007! Vă dați seama ce i-a descris movila aia de căpățână noaptea-n somn cum să mai facă bani! Conducător la două unități de plasament fiind – tot ce venea din ajutoare ajungea la domiciliul …zaurului, inclusiv microbuzul destinat transportului copiilor în excursii. Afaceri grele cu firma de absorbit terenuri cu 500 euro/ha pe nume ”rustic maria”. Cea mai bună colaborare și ajutor mutual, secretara sa! A aprobat funcționarea a două fabrici extrem de nocive pt mediu (patroni austrieci) – pe care nimeni nu le-a vrut în europa! Dar se poate scrie un rechizitoriu de te dor degetele un an! I se zicea și gorila, mai ales atunci când se enerva și bătea cu pumnul său preistoric în masa primăriei. Până la urmă pdl-ul l-a debarcat că era prea greu și trăgea la fundul apei. Acum ioțculecarenucontezi îi iei apărarea ”sărăcitului” enache? Nu te las_(ăm). CJA vs Prefectură. Astea-s instituțiile în care să ai încredere?! Nu. Chiar nu vă lăsăm!

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.